Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat miercuri, după ședința CSAT, că ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a fost mandatat să-și asume în numele României creșterea etapizată a bugetului pentru Apărare, până în anul 2030.
în acest fel, România va fi alături de partenerii europeni, „un contributor la apărarea Europei și la creșterea siguranței țării noastre”. „În acest sens, ministrul Apărării a fost mandatat ca în negocierile și discuțiile tehnice care vor pregăti summitul NATO din a doua jumătate a lunii iunie de la Haga să-și asume în numele țării noastre creșterea etapizată a bugetului de apărare, în așa fel încât, așa cum am precizat, bugetul nostru să asigure o apărare consolidată a României și a Flancului de est”, a spus Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni.
El a precizat că s-a format un grup de lucru care va fi condus de Cancelaria prim-ministrului și susținut de reprezentanții ministerelor Apărării și Economiei, care va pregăti aplicația României pentru accesarea creditului pus la dispoziție de către Comisia Europeană pentru țările Uniunii Europene în vederea dotării suplimentare pe apărare.
„Este un credit avantajos, care va avea o durată de rambursare de peste 40 de ani și o perioadă de grație de 10 ani de zile, și în felul acesta România își poate îmbunătăți capabilitățile militare în anii următori fără să fim în situația în care să punem o presiune mare pe bugetul național’, a spus Bolojan.
Legat de creșterea capacității de apărare, s-a discutat despre realizarea acestor investiții, într-o bună parte, prin comenzi către industria de apărare din România, atât cea publică, dar și cea privată.
„Acesta a fost un subiect important și, pe parcursul lunii mai și, cel mai târziu, în prima jumătate a lunii iunie, deci până la Summitul NATO de la Haga, aceste aspecte vor trebui clarificate și România va prezenta o listă de proiecte pe care le va solicita să fie finanțate prin acest program de creditare safe, asigurat de Uniunea Europeană’, a precizat Ilie Bolojan.