Premierul interimar Ilie Bolojan a aflat de la televizor că președintele Nicușor Dan l-a retras pe Eugen Tomac din încercarea de a forma un guvern, refuzat de PNL, USR și UDMR, și l-a desemnat premier pe liberalul Adrian Veștea, fost ministru al Dezvoltării în Guvernul Ciolacu.
Bolojan se află în vizită în Republica Moldova, iar șeful statului a ales tocmai acest moment, duminică la ora 9:00, pentru a-și anunța decizia.
Bolojan a transmis că președintele Nicușor Dan încearcă să rupă PNL:
„Am luat act de faptul că președintele Nicușor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe domnul Adrian Veștea. Nici conducerea PNL și nici eu, personal, nu am fost informați anterior de președinte în privința acestei decizii, un act ostil, o evidentă încercare de rupere a PNL, intenție intuită încă de la doborârea guvernului, în interesul PSD.
Încercarea de a impune unui partid un premier din rândurile sale, fără a avea măcar o consultare prealabilă și după toate deciziile luate în unanimitate de forurile partidului, încalcă orice principiu de colaborare politică loială.
În perioada imediat următoare, vom organiza un BPN al PNL pentru a lua o decizie oficială”.








