Premierul Ilie Bolojan consideră că guvernanţii trebuie să le spună românilor adevărul despre situația gravă în care se află România în acest moment.
El a avertizat vineri, la HotNews, asupra crizei care a zguduit Grecia în anul 2012, aflată într-o situație similară cu România de acum:
„În Grecia, acum nişte ani exista un partid, Syriza, care le-a promis grecilor că există nişte soluţii deosebite. Iar în alegeri, o bună parte din cetăţenii greci au votat cu Syriza. Syriza s-a aliat cu euroscepticii, deci extrema stângă s-a aliat cu extrema dreaptă, au guvernat nişte ani de zile, au făcut un referendum în care s-au opus unor măsuri de plata datoriilor şi au dus Grecia într-o fundătură. Dar, a trebuit să îi vadă oamenii. Pe ai noştri, cei de la PSD – vor să fie în guvernare, dar nu în faţă, ci în spate, la şurubăreală. Nu merge această chestiune”.








