Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîțu l-a anunțat pe Nicușor Dan că PNL nu îl mai susține la alegerile locale din 2024 / ACTUALITATE: Un urs a omorât un om și l-a rânit grav pe altul / 

Breaking News:
Contestația fostului premier Orban, respinsă. Acum avem o coaliție la guvernare: PNL-USR PLUS-UDMR...

CCR: Majorarea cu 40% a pensiilor este CONSTITUȚIONALĂ. Va respecta Guvernul Cîțu legea?

Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, că majorarea cu 40% a pensiilor este constituțională, respingând, astfel, contestația fostului premier Ludovic Orban împotriva legii adoptate anul trecut în septembrie de Parlament, prin care s-a modificat OUG 135/2020 de rectificare bugetară.

Astfel, nu este vorba despre Legea pensiilor nr. 127/2019 – pe care a promulgat-o rapid președintele Klaus Iohannis, fiind an electoral, iar PNL a votat-o fără rezerve, dar nu a respectat-o atunci când a ajuns la guvernare.

Este vorba despre legea de respingere a OUG 135/2020, care prevedea o majorare de numai 14% la 1 septembrie 2020 și restul de până la 40% – în doi ani.

Parlamentul a preecizat în noua lege inclusiv sursa de finanțare din buget.

Precizăm că pensia nu este un ajutor social, ci un drept al românilor care au muncit și au contribuit în fiecare lună la fondul de pensii. Nu este cazul celor care primesc pensii speciale.

UPDATE: Comunicatul CCR:

„În motivarea soluţiei de admitere, Curtea a reţinut, în esenţă, următoarele:
 
– art.I pct.8 din legea criticată abrogă art.42 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.135/2020 [care prevede o valoare a punctului de pensie de 1442 lei], ceea ce nu înseamnă, însă, o repunere în vigoare a art.86 alin.(2) lit.b) din Legea nr.127/2019, în forma sa iniţială [care prevedea o valoare a punctului de pensie de 1775 lei]. Astfel, din cauza tehnicii legislative defectuoase utilizate, s-ar fi creat un vid legislativ în privinţa valorii punctului de pensie.
 
Abrogarea pură şi simplă a art.42 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.135/2020, fără indicarea valorii punctului de pensie prin modificarea corespunzătoare a art.86 alin.(2) lit.b) din Legea nr.127/2019, ar fi generat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative chiar a valorii punctului de pensie, ceea ce este contrar art.1 alin.(5), în componenta sa privind securitatea juridică, raportat la art.47 alin.(2) din Constituţie.
 
Așadar, viciul de neconstituționalitate constatat de Curte privește exclusiv Legea de aprobare a O.U.G. nr.135/2020, și nu ordonanța. În cadrul procedurii de reexaminare, revine Parlamentului competenţa de a infirma/confirma, în termeni clari şi neechivoci, valoarea punctului de pensie stabilită prin art.42 din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.135/2020″.

Decizia, la Iohannis

Premierul Florin Cîțu a declarat că așteaptă să vadă dacă președintele Klaus Iohannis va retrimite legea la reexaminare în Parlament – ceea ce este de așteptat -, sau dacă o va promulga.

VIDEO. Cîțu îi pasează lui Iohannis „cartoful fierbinte” cu majorarea pensiilor, declarată constituțională de CCR

Acum, PSD nu mai are majoritate în Parlament, iar PNL nu mai este singur la guvernare. Astfel, coaliția PNL-USR PLUS-UDMR va trebui să decidă.

Guvernul Orban decis anul trecut în vară, prin Ordonanța de Urgență 135, privind rectificarea bugetară, majorarea cu doar 14% pensiilor, la 1 septembrie 2020, în timp ce legea prevedea o creștere de 40%.

Însă Parlamentul a respins ordonanța, iar premierul Orban a atacat legea la CCR  – detalii, aici:

Parlamentul a majorat din nou pensiile cu 40%. Cîțu: „Este un act de agresiune la stabilitatea economică”
Orban atacă la CCR legea de revenire la dublarea alocațiilor și de majorare cu 40% a pensiilor
Orban: Nu vom accepta sub nicio formă majorările de pensii și alocații

Iată argumentele Guvernului Orban împotriva majorării salariilor profesorioor și cu 40% a pensiilor, de la 1 septembrie 2020:

  • Parlamentul a ignorat exigențele de previzibilitate a legii și perspectivele evoluției situației bugetului consolidat și a economiei generale, cu consecința afectării principiului securității juridice. În plus, abrogarea unor articole din ordonanța de rectificare prin care Guvernul a majorat punctul de pensie de la 1 septembrie a.c. nu duce automat la aplicarea legii inițiale atâta vreme cât nu au fost emise dispoziții tranzitorii.
  • Totodată, Guvernul arată că parlamentarii nu au identificat sursele clare de finanțare a majorărilor propuse, necesare pentru a acoperi cheltuielile urmărite și care să reflecte principiul echilibrului bugetar, potrivit dispozițiilor constituționale.
  • Odată cu intrarea în vigoare a OUG 135/2020, noua valoare a punctului de pensie respectiv de 1.442 de lei s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020, la valoarea maximă pe care o permite bugetul de stat. Aplicarea majorării punctului de pensie la 1.775 de lei așa cum a modificat legiuitorul și majorarea salariilor profesorilor ar presupune „un necesar de finanțare din fonduri publice de 11,2 miliarde de lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB și 34,3 miliarde de lei în anul 2021 (reprezentând 3,05 % din PIB). ”
  • Or, execuția bugetului general consolidat în primele luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 45,17 miliarde de lei, respectiv 4,17% din PIB. În condițiile actualei crize sanitare extrem de grave în care presiunea asupra bugetului de stat este uriașă din cauza creșterilor masive ale cheltuielilor nepermanente, iar riscul de a avea un deficit bugetar uriaș în 2021 este unul ridicat, Parlamentul ar trebui să contribuie la corecția deficitului bugetar. În schimb, Legislativul a ales să acționeze în sens contrar acestui obiectiv, nerespectând astfel angajamentele europene pe care România are obligația a le îndeplini.

40%, eșalonați pe 3 ani

Din majorarea de 40% prevăzută de Legea pensiilor, Guvernul Orban a aplicat doar 14%, la 1 septembrie 2020, după ce nu a indexat pensiile la 1 ianuarie.

Următoarea creștere a pensiilor, de 8%, a fost stabilită pentru septembrie 2021, iar în 2022 va fi alocată diferența de până la 40%.

Astfel, creșterea prevăzută de legiuitor în 2019 se împarte în fărâme pe 3 ani. 

Precizările Casei Naționale de Pensii Publice cnpp.ro referitoare la creșterea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020:

1. Potrivit art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, așa cum a fost modificat prin art.42 din O.U.G. nr.135/2020, valoarea punctului de pensie crește de la 1.265 lei la 1.442 lei.

2. Conform prevederilor art. 41 din O.U.G. nr.135/2020, nivelul indemnizaţiei sociale pentru pensionari, prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, aprobată prin Legea nr. 196/2009, cu modificările ulterioare, crește de la 704 lei la 800 lei.

3. Potrivit dispozițiilor art. 77 alin. (2)  din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, cuantumul indemnizației de însoțitor pentru pensionarii de invaliditate gradul I reprezintă 80% din valoarea unui punct de pensie și crește de la 1.012 lei la 1.154 lei.

4. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 8/2006, republicată, indemnizaţia pentru pensionarii sistemului public de pensii, membri ai uniunilor de creaţie se modifică ori de câte ori se modifică pensia titularului, ca urmare a modificării valorii punctului de pensie. Indemnizaţia reprezintă echivalentul a 50% din pensia cuvenită titularului sau, după cazaflată în plată la data solicităriidar nu poate depăşi două salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată.

De reţinut: indicele de corecţie prevăzut la art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare se menține la 1,41 pentru anul 2020, așa cum a fost prevăzut la art. 17 din Legea nr. 6/2020 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020.

 
554 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv