Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cătălin Cîrstoiu a fost reclamat la DNA și ANI de Emanuel Ungureanu / JUSTIȚIE: Tribunalul Vaslui l-a plasat în arest la domiciliu pe fostul lider PSD de Vaslui, Dumitru Buzatu / ANM: Vreme extrem de caldă până miercuri, apoi temperaturile scad brusc cu pânăla 15 grade / 

Breaking News:

Cercetat sub control judiciar de DNA, Tudorache s-a autosuspendat din PSD

Cercetat sub control judiciar de procurorii DNA, fostul primar al Sectorului 1 București, Daniel Tudorache,  a anunțat, sâmbătă, că se suspendă din PSD, pentru a nu afecta imaginea partidului la alegerile din 6 decembrie.

“În lumina evenimentelor recente, am luat decizia de a mă suspenda din PSD. Sunt nevinovat şi sper ca Justiţia să facă lumină cât mai repede în acest dosar. Nu doresc să pun în pericol şansele reale de câştigare a alegerilor parlamentare, pe care le are partidul al cărui membru sunt de peste 20 de ani şi în slujba căruia mi-am pus toată activitatea politică”, a scris Tudorache, pe pagina sa de Facebook.

Daniel Tudorache candidea pe poziția a doua, după medicul Alexandru Rafila, pe lista PSD București la Camera Deputaților.
 
El a fost plasat sub control judiciar de procurorii DNA, după ce l-au audiat toată noaptea de vineri spre sâmbătă, astfel că acesta trebuie să plătească o cauțiune de 1 milion de euro dacă nu vrea să fie arestat.
DNA: Fostul primar Tudorache trebuie să plătească o cauțiune de 1 milion de euro

Acuzațiile care i se aduc sunt de complicitate la trafic de influență și spălare a banilor.

Tudorache este cercetat și într-un at dosar, privind achiziționarea de tablete pentru elevi, în care au fost efectuate joi 38 de percheziții.

DNA: 38 de percheziții în București și Ilfov. Vizat și fostul primar Tudorache

Potrivit unui comunicat al DNA, în acelaşi dosar s-a mai dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de alte două persoane fizice, fosta soţie şi o persoană fizică aflată în anturajul primarului, pentru infracţiunea de complicitate la spălarea banilor, respectiv trafic de influenţă.

Celor trei inculpaţi li s-au fixat cauţiuni care trebuie depuse până la data de 27 noiembrie 2020: un milion de euro pentru Dan Tudorache, 200.000 de euro pentru fosta soţie şi 75.000 de euro pentru persoana fizică aflată în anturajul primarului, a precizat DNA. 

Avocatul lui Tudorache a declarat:

„Nu poate face declarații, având calitate în acest dosar. Din punctul nostru de vedere, sunt chestiuni care trebuie lămurite cu documente. După cum bine știți, e vorba despre două dosare, dintre care unul vizează achizițiile de tablete, care, din punctul nostru de vedere, au fost complet legate. În celălalt sunt așa-zise fapte foarte vechi, din 2006-2007. E absolut imposibil să-ți amintești ce ai făcut acum 12-14 ani. De aceea vom aduce și noi probe în zilele următoare și cred că vom clarifica, dacă nu 100%, 99%”.

56 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv