Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a acuzat, marți, că premierul Florin Cîţu a refuzat scăderea TVA, propusă chiar de furnizorii de utilităţi, dar a alocat bani pentru primarii PNL ca să-l voteze la congres șef al partidului.
Iată mesajul scris de Ciolacu pe Facebook:
„Totul pentru Congrese, nimic pentru români!
Premierul Cîţu a refuzat scăderea TVA-ului, propusă chiar de furnizorii de utilităţi. În schimb, a alocat bani pentru ca primarii PNL să-l voteze pe el la Congres! Coaliţia a amânat la nesfârşit dezbaterile Legii consumatorului vulnerabil, în schimb a convocat sesiune extraordinară pentru funcţiile lor de la TVR şi RRA.
Nici măcar astăzi, când românii sunt asaltaţi de facturi aberante la gaze şi energie, Guvernul PNL-USRPLUS-UDMR nu a făcut nimic concret: ZERO #soluţii pentru a proteja populaţia!
PSD a depus deja amendamentele la Legea consumatorului vulnerabil, pentru ca românii cu venituri mici să fie sprijiniţi concret şi substanţial, iar legea să se aplice de la 1 octombrie.
Chiar mâine, în prima şedinţă a actualei sesiuni, această lege poate fi dezbătută şi votată. Şi aplicată de îndată, nu la Paştele cailor când vrea Florin Cîţu!”.
Ministrul Energiei: Nu am văzut creșteri de preț foarte mari la energie; vom da amenzi pentru oferte înșelătoare
În replică, premierul Florin Cîţu a declarat:
„Avem legea consumatorului vulnerabil şi aici iarăşi trebuie să spunem lucrurilor pe nume. Este o lege de prin 2012 care a tot fost împinsă şi niciun Guvern până la acest Guvern nu a avut curajul să-şi asume această lege. Astăzi am văzut că sunt tot felul de curajoşi care apar în spaţiul public, din toate partidele politice, cu soluţii. Această lege este din 2012 pregătită şi nu a fost până în acest moment luată în calcul. În primăvară am adoptat această lege (priuect de lege – n.r.). Ministerul Muncii a propus-o în Guvern şi am aprobat această lege – Ministerul Energiei – şi ea stă în Parlament din primăvară. Toată vara am discutat despre preţurile la energie. Nimeni din Parlament, niciun preşedinte de Camera Deputaţilor sau Senat, nimeni, niciun lider politic nu a venit să spună că face sesiune extraordinară pentru a adopta mai rapid această lege. A trebuit să vin tot eu să spun că vom trimite amendamente de la Ministerul Muncii şi Ministerul Energiei pentru a completa legea şi să o adoptăm mai devreme. Este foarte multă discuţie în spaţiul public, dar nimeni nu vrea, şi atunci ne asumăm noi acest lucru”.