Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu îl „somează” public pe premierul Ludovic Orban să majoreze pensiile, cu argumentul că „PSD le-a impozitat drastic pe cele speciale”.
„PSD a aşteptat, timp de şase luni, pe domnul Orban şi Guvernul PNL, să vină cu o OUG în ceea ce priveşte impozitarea pensiilor speciale, mai ales că au anunţat că nu sunt suficienţi bani pentru dublarea alocaţiilor şi mărirea pensiilor românilor, Astăzi, PSD, pe un proiect depus de către PSD, a impozitat drastic toate pensiile speciale, până la 85% din valoare. Mulţumesc tuturor parlamentarilor, deoarece proiectul de lege a trecut cu unanimitate de voturi şi să-l somez public pe domnul Orban că, din acest moment, are resursa financiară pentru dublarea alocaţiilor şi mărirea pensiilor. Acest motiv nu mai există”, a declarat Ciolacu, miercuri, la Parlament, imediat după adoptarea legii privind impozitarea pensiilor.