Marcel Ciolacu se face că uită cine a reintrodus pensiile speciale, astfel că se miră cu ipocrizie: „Este aproape inexplicabil cum să ai o pensie mai mare decât venitul pe care l-ai avut în activitate”.
Este declarația făcută de Ciolacu luni, la sediul central al PSD – partid care, în guvernarea Ponta, a reintrodus pensiile speciale ce fuseseră desființate de Guvernul Boc, în 2010.
„Se va negocia și se va discuta. (…) În zona de pensii speciale, cred că am picat cu toții de acord. (…) Vom veni cu o impozitare foarte mare. Restul rămâne să avem o discuție în coaliție. (…) Vom vedea în funcțiile CCR ce soluție vom găsi pentru jalonul impus de dl. Ghinea”, a spus Ciolacu.
Întrebat dacă a avut o discuție cu ministrul Apărării cu privire la o majorare a pensiilor, Ciolacu a negat, insistând că în acest caz „este vorba de pensii ocupaționale și nu pensii speciale”. „Acelaşi lucru am văzut că este şi la Ministerul de Interne. Din punctul meu de vedere (..) şi nu l-am avut numai acum, sunt pensii ocupaţionale, nu pensii speciale”.
„Am avut o discuție punctuală pe anumite venituri suplimentare la cei care asigură permanența, unde are perfectă dreptate, mai ales în contextul actual cu Ucraina. O să avem o discuție aplicată și în ceea ce privește pensiile”, a adăugat el.
USR: Statul român a cheltuit în iunie peste un miliard de lei pentru plata pensiilor speciale