Liderul PNL, Florin Cîţu, a pus cruce negocierilor cu USR, după ce a decis o alianță cu PSD pentru formarea viitorului guvern, dar dă vina pe Dacian Cioloş pentru acest demers.
Întrebat marți dacă, de principiu, negocierile cu USR s-au încheiat odată cu decizia de luni seară a conducerii PNL, el a răspuns: „După ce a spus domnul Cioloş, cred că da”.
Liderul USR, Dacian Cioloş, anunțat luni seară, după ce conducerea PNL a decis începerea negocierilor cu PSD, că Uniunea Salvaţi România nu va vota niciodată „un guvern capturat de pesedism”.
Cioloș a acuzat că „s-a ajuns în această situaţie din cauza slăbiciunii liderilor penelişti şi cu îngăduinţa preşedintelui Iohannis”.
Cioloș taxează PNL pentru negocierea cu PSD: „Mă revoltă ușurința cu care acești oameni au ales să trădeze”
Cîţu a precizat marţi, după prima zi de negocieri cu PSD, că a cerut chiar el Biroului Politic Naţional al PNL începerea negocierilor cu PSD:
„Aseară s-a luat o decizie în PNL pentru a începe negocierile cu PSD. (…) Florin Cîţu este cel care a iniţiat şi a pus pe masă să începem negocierile cu PSD, pentru a duce la acelaşi nivel – am avut înainte discuţii cu USR şi acum avem cu PSD”.
Reprezentanţii PNL, PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale au început marţi, la Parlament, primele consultări oficiale pentru formarea noului guvern, după ce Guvernul Cîțu a fost demis, în 5 octombrie, prin moțiunea de cenzură depusă de PSD și votată inclusiv de USR și AUR.
PNL a decis negocieri două săptămâni cu PSD: „A rămâne la guvernare nu e un scop în sine, ci o necesitate”
PSD a pus condiții PNL, iar liberalii nu par deranjați:
PSD pune condiții PNL. Grindeanu: „Cîțu nu mai poate fi premier, l-am demis”. Replica „fenomenalului”
Cîțu: „Sunt de acord cu orice majorare”
Cîțu a mai spus că miercuri, în a doua zi de negocieri, vor fi discuții „pe economic și social”, cu precizarea că susţine orice majorare de venituri, dacă economia o permite.
„Sunt de acord cu orice majorare, aşa cum am fost şi până acum, noi am crescut pensiile şi salariile şi anul acesta, în funcţie de cât ne putem permite. Dacă există surse de finanţare pentru toate aceste programe, bineînţeles că ele se pot face, dacă nu, vom vedea ce poate să-şi permită economia”, a explicat premierul interimar.
PSD a prins în programul de guvernare „aplicarea imediată a Legii 127/2019 cu indexarea de la 1 decembrie a pensiilor cu 11% şi creşterea indemnizaţiei sociale minime cu 200 de lei, la 1.000 de lei pe lună, creşterea alocaţiilor pentru copii de la 1 decembrie la nivelul stabilit prin Legea 14/2020”, potrivit prim-vicepreședintelui Sorin Grindeanu.
Totodată, PSD vrea creșterea salariului minim, de la 1 ianuarie 2022, pentru studii generale la 2.550 de lei/lună și pentru studii superioare la 2.600 de lei, iar de la 1 iulie 2022, la 2.740 de lei pentru studii generale și la 3.000 de lei pentru studii superioare.
Premierul demis a dat asigurări că taxele nu vor fi majorate în perioada următoare:
„În acest moment, am spus foarte clar că nu vrem să creştem taxe. Niciun sistem de impozitare care va duce la creşterea taxelor nu va putea să fie trecut”.
Liderul PNL a arătat că impozitarea progresivă susţinută de PSD nu a fost pusă pe masa discuţiilor:
„Discuţiile pe programul de guvernare încep mâine. Dar, de principiu, PNL a comunicat şi aseară care sunt elementele importante pentru noi şi, aici, lăsând la o parte cota unică sau alt tip de impozitare”.
Totodată, nu s-a discutat despre modificările propuse de PSD în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), cu privire la pensii:
„Se vor discuta poate în viitor. Vom vedea ce se poate face. Problema este că la PNRR nu se poate modifica nimic pentru perioadă foarte lungă de timp. Acolo putem să discutăm, dar nu se poate face nimic”.
Întrebat dacă se poate discuta despre modul de alocare a fondurilor din PNRR către potenţialii beneficiari, el a răspuns: „PNRR a fost aprobat într-o formă. Nu se poate rediscuta în acest moment”.