Premierul Florin Cîțu a lansat amenințări cu excluderea din partid a parlamentarilor PNL dacă votează moțiunea de cenzură depusă de USR PLUS și AUR.
Demersul său îl are însă ca țintă directă pe Ludovic Orban, care a anunțat că va introduce la citire în plenul Parlamentului moțiunea de cenzură.
Orban citează din CCR: „Împiedicarea prezentării și refuzul dezbaterii moțiunii de cenzură sunt contrare Constituției”
Orban a precizat însă că nu va vota moțiunea.
„Astăzi am cerut un BPN, pentru a avea o decizie ca toți Parlamentarii PNL să susțină prin toate demersurile Guvernul, nici un parlamentar să nu facă vreun demers împotriva propriului guvern indiferent de funcțiape care o au”, a declarat el, miercuri dimineață, înainte de ședința conducerii PNL.
„Cine face demersuri împotriva propriului guvern se va supune consecințelor propriului statut. Mi se pare bizar să faci demersuri propriului partid. Orice demers împotriva propriului guvern, este inadmisibil așa ceva”, a amenințat el.
În pelnul Parlamentului ar urma să fie citită, joi, moțiunea de cenzură.