Premierul Florin Cîțu se spală pe mâini în privința Secției Speciale, care încă există, la 7 luni de la instalarea Cabinetului său și a Programului de guvernare care prevede desființarea acesteia, cu semnătura liderilor coaliției PNL-USR PLUS-UDMR, care au convenit ca dosarele preluate de la DNA.
Cîțu susține însă că el a desființat această secție de procurori (SIIJ), printr-un proiect adoptat în Guvern. Proiectul de lege a fost blocat însă la Senat de UDMR – care nu vrea ca procurorii DNA să ancheteze magistrații, ci aceștia din urmă să aibă în continuare un statut special.
Premierul susține că există un grup de lucru de experți ai coaliției, de unde trebuie să vină opiniile, iar săptămâna viitoare va fi găsită în coaliție cea mai bună soluție.
„Eu am desființat SIIJ printr-un proiect adoptat în Guvern. Acum este rolul Parlamentului, sub îndrumarea Ministerului Justiției, să vină cu cea mai bună soluție, dacă există o soluție mai bună decât ceea ce am făcut noi în ședința de Guvern și aștept soluțiile Parlamentului împreună cu Ministerul Justiției”, a declarat premierul.
„În ceea ce mă privește și în ceea ce privește Guvernul, noi am venit cu o soluție prin care am desființat Secția Specială. UDMR și USR au un punct diferit… Noi cred că putem să găsim un element comun aici. De aceea am cerut ca ședința de ieri (a coaliției, n.red.) să fie suspendată, să o amânăm și să revenim după ce se întâlnesc experții”, a adăugat Cîțu.
UDMR continuă blocajul în coaliție pe desființarea Secției Speciale. Orban vrea „soluţie consensuală”
Florin Cîțu a spus că discuția din coaliție va fi reluată săptămâna viitoare. Nu pare îngrijorat că au trecut 7 luni de guvernare.
Promisiunea „În maxim 30 de zile desființăm Secția Specială!”, uitată
Despre promisiunile din campanie, clamate atât de el, cât mai ales de purtătorul de cuvânt al PNL, europarlamentarul Rareș Bogdan – „În maxim 30 de zile desființăm Secția Specială!”, premierul nu mai amintește.
„Eu zic să ne întoarcem la experți, există un grup de lucru”
„Eu zic să ne întoarcem la experți, există un grup de lucru. Acolo ar trebui să vină cele mai bune opinii, experții ar trebui să ne spună exact. Acolo sunt și de la PNL, și de la UDMR, și de la USR. După aceea vom reveni săptămâna viitoare, sunt sigur că vom găsi cea mai bună soluție”, a adăugat acesta.
Cîțu a „uitat” ce prevede programul de guvernare semnat inclusiv de UDMR și a dat asigurări că „nu se rupe coaliția, coaliția merge mai departe și este puternică”.
Stelian Ion explică de ce nu dispare SIIJ: UDMR a votat alături de PSD pentru înființarea Secției Speciale
Reamintim că UDMR vrea ca atribuțiile SIIJ să fie preluate de o secție specială din Parchetul General, ceea ce înseamnă că nu se desființează, ci practic rămâne tot la procurorul general Gabriela Scutea.
UDMR învinge cu doar 5%! Cîţu nu desființează prin OUG Secția Specială: „Soluţia trebuie găsită în Parlament”
Amendamentul UDMR este respins categoric de USR PLUS, care vrea ca magistrații să nu fie în continuare o categorie specială, iar dosarele să se întoarcă la DNA, care are procurori specializați în corupție.