Premierul Nicolae Ciucă nu prea are cu ce să se laude în 6 luni de guvernare PNL-PSD-UDMR, așa că amână cu o lună bilanțul, invocând „motive obiective”: atingerea jaloanelor PNRR, dar și faptul că ministerele care au proiecte de reforme trebuie să își îndeplinească obiectivele.
„Astăzi se împlinesc şase luni de când am preluat guvernarea. Este un prilej să privim cu optimism către obiectivele pe care ni le-am asumat. Nu o să facem un bilanţ astăzi, pentru că am convenit ca această activitate să aibă loc la sfârşitul lunii iunie, din motive şi argumente cât se poate de obiective: ne aflăm în plin proces de finalizare a jaloanelor şi ţintelor asumate pentru trimestrul al doilea și, practic, primul semestru al acestui an. Am convenit, la nivelul coaliţiei, ca procesul de evaluare pe care îl asumasem pentru primele șase luni de guvernare, să fie prelungit până la sfârșitul lunii iunie, când fiecare dintre ministerele coordonatoare de reforme vor trebui să își îndeplinească obiectivele asumate exact așa cum sunt ele prevăzute în documentele formale”, a declarat ciuclă, la începutul ședinței de miercuri a Guvernului.
Premierul a precizat că „sunt în curs de derulare o serie de demersuri prin care, până la sfârșitul acestei luni, să putem să înaintăm prima cerere de finanțare”.
„Practic, săptămâna viitoare, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene va transmite cererea către Bruxelles. Asta pe de-o parte. De cealaltă parte, până la sfârșitul lunii iunie, avem obligația să finalizăm cele 58 de apeluri din cele 69. Ca atare, este foarte important și, de aceea, am amânat această evaluare pentru finele lunii iunie, pentru că evaluarea va depinde de îndeplinirea acestui obiectiv de finalizare a celor 58 de apeluri. Este foarte important să transmitem mesajul de concentrare a întregii activități a guvernului pe realizarea și finalizarea întregului cadru procedural și a mecanismelor necesare, astfel încât să putem să accesăm fondurile alocate de către Uniunea Europeană, atât prin Cadrul financiar multianual, cât și prin PNRR”, a adăugat el.