Premierul Nicolae Ciucă a amintit, luni, că peste câteva zile Cabinetul pe care îl conduce în Coaliția PNL-PSD-UDMR împlinește 6 luni de când se aflăm la guvernare, iar momentul este „prielnic” pentru un mecanism care să fie cât mai funcţional mediului de afaceri.
„Chiar pe 25 mai împlinim şase luni de când ne aflăm la guvernare şi cred că este un moment foarte prielnic să putem să privim şi să facem propria analiză, iar de aici încolo, bazându-ne pe experienţa celor şase luni, bazându-ne pe recomandările OECD şi a celorlalte instituţii cu care am colaborat în această perioadă, să putem să luăm decizii, să modificăm reglementări şi să avem un mecanism cât mai funcţional pentru tot ceea ce înseamnă mediul de afaceri. Este, practic, modelul prin care putem să accelerăm procesul de relansare economică şi, de asemenea, este modelul prin care putem să asigurăm adaptarea la toate aceste schimbări din mediul de afaceri european şi internaţional”, a declarat Ciucă, la prezentarea raportului final al proiectului „Comprehensive redesign of the licensing system in Romania” – eveniment organizat la Palatul Victoria.
El a subliniat importanţa recomandărilor OECD din raport privind sprijinul ce trebuie acordat mediului de afaceri:
„Mediul de afaceri are nevoie de sprijin, mediul de afaceri este cel care reprezintă motorul economiei, coloana vertebrală a economiei şi în acest sens, odată ce Guvernul s-a angajat într-un parteneriat deschis şi onest cu mediul de afaceri, iată, avem acum sprijinul OECD. (…) Datele raportului prezentat astăzi sugerează că reformarea sistemului actual de proceduri pentru deschiderea unei afaceri în România şi alinierea la exemplele de bune practici va duce, practic, la o creştere cu circa 4% a Produsului Intern Brut pe locuitor şi acesta este un argument cât se poate de consistent şi de motivant pentru guvern să demareze tot ceea ce înseamnă mecanism procedural, să punem în practică recomandările pe care dumneavoastră le faceţi”.
Premierul a arătat că concluziile raportului fac parte şi din angajamentele asumate de România prin PNRR:
„Este vorba de adoptarea principiului ‘o singură dată’, care permite firmelor să li se solicite să furnizeze aceleaşi informaţii sau documente o singură dată; implementarea regimului unic de licenţiere industrială, care va introduce aprobarea tacită pentru anumite tipuri de licenţe în urma înregistrării electronice a acestora pe platforma electronică, bineînţeles, şi nu în ultimul rând implementarea integrală a unui punct unic de contact electronic. Iată doar câteva dintre demersurile pe care noi trebuie să le îndeplinim atât din punct de vedere al cerinţelor OCDE, cât şi din punct de vedere al implementării PNRR, iar pentru noi reprezintă şi un angajament, îndeplinirea unui angajament pe care îl avem prin planul de guvernare, pentru a asigura dinamica şi ritmul necesare investiţiilor şi economiei, ţinând cont şi de situaţia deosebit de complexă şi de complicată în care trăim”.
Ciucă a vorbit și despre necesitatea accelerării proceselor de debirocratizare şi digitalizare.
„Ca atare, suntem oarecum obligaţi să punem în practică şi să accelerăm toate aceste demersuri de debirocratizare şi digitalizare într-un spectru cât mai larg posibil”.