Coaliția a convenit luni, în prima sa ședință din acest an, să susțină angajarea răspunderii în Parlament, de către premierul Ilie Bolojan, a Legii privind reforma administrației.
Proiectul a fost publicat în dezbatere publică, săptămâna trecută, dar primarii PSD și cei ai PNL au luat foc, acuzând, prin cea mai vocală voce, a Olguței Vasilescu, că Bolojan vrea să le ia la bugetul de stat creșterea impozitelor și taxelor locale – dublate sau chiar triplate, în unele cazuri.
Reforma administrației, în dezbatere publică. Bolojan își va angaja răspunderea în Parlament
Totodată, liderii coaliției au stabilit calendarul aprobării Bugetului de stat pentru anul 2026. Anunțul a fost făcut de ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, care a confirmat informația apărută pe surse că PSD și-a impus pretențiile de „relansare şi accelerare a investițiilor” – adică de alocare a banilor de la buget către baronii locali. Acestea ar urma să fie aprobate tot prin asumarea Guvernului Bolojn în Parlament.
De altfel, Guvernul a aprobat o hotărâre – prima din acest an – privind „criteriile de prioritizare a solicitărilor de transfer a banilor” de către primari.
Guvernul va continua și în 2026 să le dea primarilor bani pentru Programul „Anghel Saligny”
De altfel, premierul Bolojan declarase, pe 4 ianuarie, că reforma administrației „se va face etapizat, până la sfârșitul anului”.
Premierul Bolojan dă un nou termen pentru reforma administrației: „Un an de tranziție; să ai timp să o faci” – după 6 luni de amânări, concesii și miliarde din Fondul de rezervă date baronilor locali
La ședința Coaliției au participat Sorin Grindeanu și Claudiu Manda din partea PSD, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu, Alexandru Nazare și Dan Motreanu de la PNL, Kelemen Hunor și Cseke Attila de la UDMR și Dominic Fritz alături de Radu Miruță din partea USR.
Predoiu le-a reproșat celor de la USR că s-a săturat să fie atacat de pe conturi ale membrilor USR în legătură cu legile justiției din 2022 și că e deschis să discute despre acele legi.
Iată mesajul transmis pe Facebook, luni seară, de ministrul Nazare:
„Bugetul pe 2026, în linie dreaptă








