Conducerea PNL este revoltată că ministrul Justiției, Stelian Ion, a modificat proiectele de modificare a Legilor Justiției, preluate de la antecesorul său, Cătălin Predoiu.
Cu alte cuvinte, oamenii lui Orban au sperat că, dacă cedează USR PLUS postul de ministru al Justiției, Alianța condusă de Barna și Cioloș va „cânta” cum vor ei.
Scandalul mocnește încă de săptămâna trecută, când Stelian Ion a trimis la CSM pachetul de legi, pentru aviz. Liderul PNL, Ludovic Orban, a izbucnit, vineri, vărsându-și supărarea la adresa acestuia, care a îndrăznit să facă acest pas fără o consultare în coaliție.
Iar reproșurile la adresa ministrului Justiției au continuat, în ședința de luni a Biroului Executiv (BEX) al PNL.
„Nu poate să fie proiectul de lege al lui Stelian Ion, proiectele sunt ale Guvernului, ale coaliției”, a spus Ludovic Orban în BEX, potrivit unor surse politice.
Președinta comisiei juridice a Senatului, Iulia Scântei, l-a acuzat și ea pe Stelian Ion că „sunt soluții legislative cu impact negativ” în proiectele elaborate de acesta.
„Confirm faptul că proiectele pentru modificarea legilor justiției conțin modificări substanțiale față de proiectele lăsate la Ministerul Justiției de ministrul Predoiu. Sunt soluții legislative cu impact negativ. Toată lumea crede că a fost solicitat deja avizul Comisiei de la Veneția, dar nu e așa. Pentru pachetul care încă nu a fost adoptat în Guvern, solicitarea de aviz trebuie făcută și semnată de prim-ministru, în numele Guvernului”, a spus Scântei.
Și Raluca Turcan, ministrul Muncii, s-a plâns că a primit aviz negativ din partea Ministerului Justiției pe proiectul său privind noua lege a salarizării.
Orban vrea încă „o amplă dezbatere în societate”, cum a făcut Predoiu
Orban a declarat vineri, după o vizită la sediul Monitorului Oficial, că vrea încă „o amplă dezbatere în societate” pe reformele din Justiției, cum a făcut ministrul Justiției din Guvernul condus de el în 2020, Cătălin Predoiu. Acesta a „lucrat” 11 luni la proiecte, iar în septembrie, în precampania electorală pentru parlamentare, le-a lansat în dezbatere publică. De atunci au trecut 7 luni, iar PNL spera ca proiectele să treacă prin filtrul PNL.
Între timp, procurorii DNA au declanșat urmărirea penală față de primarul Iașului, Mihai Chirica, și președintele CJ Iași, Costel Alexe, pentru fapte de corupție.
Costel Alexe, la DNA pentru urmărirea penală: „Voi veni ori de câte ori va fi nevoie”
Cine credeți că a sărit în ajutorul penalului Alexe? Chirica!
Primarul traseist de la PSD la PNL Mihai Chirica, trimis în judecată pentru abuz în serviciu
Declarația completă a lui Orban: „Obiectivul fundamental al PNL, atât în perioada în care am fost în opoziţie, cât şi, mai ales acum, că suntem la putere, a fost acela de a asigura independenţa justiţiei, de a asigura un cadru legislativ la nivelul reglementărilor şi standardelor europene care să asigure liberul acces al cetăţeanului la justiţie, să asigure independenţa justiţiei şi care să permită sistemului de justiţie să facă dreptate cetăţeanului. Proiectele de modificare ale legilor justiţiei vor trebui să facă obiectul unor ample dezbateri în societate. Proiectul care a fost trimis de ministrul Justiţiei către CSM nu este un proiect care să fi fost discutat în coaliţie şi care să fie supus unei dezbateri publice ample, aşa cum de altfel solicita şi Comisia de la Veneţia atât în privinţa legilor justiţiei cât şi în privinţa codurilor penal şi de procedură penală. Acestea trebuie să se adopte printr-o amplă dezbatere în societate şi să reprezinte cu adevărat modificări ale legii care să pună bazele unui sistem de justiţie modern, la standarde europene. Proiectul de modificare a legilor justiţiei va fi supus dezbaterii în coaliţie, în societate, în organizaţiile profesionale din domeniu”.
Întrebat dacă la nivelul coaliţiei există o problemă de comunicare cu ministrul Justiţiei, Orban a spus: „Nu. Am vrut să transmit un mesaj pozitiv – că PNL este profund preocupat de reforma justiţiei. Am făcut paşi concreţi respingând definitiv proiectele de modificare iniţiate de PSD-ul condus de Dragnea, de asemenea am trecut de Camera Deputaţilor legea de desfiinţare a Secţiei speciale şi avem ca prioritate să asigurăm un cadru legislativ modern care să permită cu adevărat funcţionarea în cele mai bune condiţii ale sistemului de justiţie şi vom fi implicaţi direct în procesul de dezbatere şi de îmbunătăţire şi considerăm că e necesară o largă consultare a societăţii, astfel încât rezultatul să fie nişte legi bune. (…) De regulă, aşa e firesc, să existe o consultare mai întâi în coaliţie pentru fiecare proiect important şi mai ales o decizie comună a coaliţiei. Dacă nu există o decizie comună, nu se poate construi o majoritate parlamentară care să permită adoptarea acestor legi”.
Stelian Ion: 80% din reglementări sunt din proiectul inițial
Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat, luni, că a procedat în acest fel pentru a câștiga timp – a trimis proiectele pentru aviz la CSM înainte de a le prezenta Guvernului Cîțu pentru aprobare și trimitere la vot în Parlament.
„Nu există niciun fel de conflict. Au fost declarații în sensul în care am trimis legile, dar știți foarte bine că am semnat în guvern – din care face parte și PNL – un memorandum prin care ne-am obligat cu toții să trimitem aceste legi în Parlament până la finalul lui aprilie“, a declarat marți Stelian Ion.
„Sunt niște drafturi care sunt în consultare publică din septembrie anul trecut. Sunt cunoscute de toată lumea. Am ajuns la o variantă foarte bună, care e în proces de avizare. Procesul de avizare va continua. În această perioadă, cum era și firesc, vom purta în continuare discuții cu colegii din coaliție. Toate aceste comentarii, eu cred, vor fi atenuate pe parcurs. Marea majoritate a reglementărilor, 80%, provine din proiectul inițial. (…) Vor exista discuții în coaliție, dar facem lucrurile din mers, pentru a ne respecta angajamentele din memorandum și pentru a găsi acea variantă care să treacă de votul din Parlament și va trece cu votul colegilor din USR PLUS, din PNL, UDMR și de la minorități naționale. Sper să voteze toate partidele care își doresc noi legi ale Justiției”, a adăugat Stelian Ion.
Vineri, el a explicat că modificările propuse la legile Justiției vizează reducerea influenței politicului în numirea procurorilor-șefi ai celor mai importante parchete, întărirea procurorilor și judecătorilor, iar puterea să nu mai fie concentrată în mâinile unui singur om, dând exemplul Inspecției Judiciare.
Stelian Ion a mai declarat că prin schimbările aduse cadrului legislativ se urmărește și eliminarea evaluărilor abuzive dând exemplul fostei șefe a Direcției Naționale Anticorupție, Laura Codruța Kovesi, care a fost revocată de Klaus Iohannis la cererea fostului ministru al Justiției, Tudorel Toader, dar apoi a câștigat procesul împotriva statului român la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Ministrul Justiției a mai transmis că va începe procedura de numire a procurorului șef DIICOT pentru că instituția are o conducere interimară și că nu ia în calcul ”în niciun caz” schimbarea actualului șef al DNA, Crin Bologa.
Iar viitorii membri ai CSM vor fi numiți de toți procurorii și judecătorii din țară, pentru o mai bună reprezentativitate a instituției, iar dacă aceștia vor „intra pe contrasens” cu colegii lor vor fi revocați tot de corpul magistraților, a adăugat ministrul.