Consilierii locali ai PNL și PSD au cedat, după declarații belicoase în cele 4 zile scurse de la decretarea stării de alertă sanitară din cauza gunoaielor, astfel că au mandatat-o, marți, pe primărița Sectorului 1 al Capitalei, Clotilde Armand (USR PLUS), să ceară în justiție reziulierea contractului cu Romprest.
„Dincolo de linșaje mediatice, dincolo de jignirile și calomniile împotriva mea, după lungi bătălii, după ziua de vineri când consilierii PSD și PNL nu s-au prezentat la ședința de consiliu și au făcut front comun pentru compania care șantajează autoritatea locală și cetățenii din București, astăzi Consiliul Local al Sectorului 1 a mandatat primarul Sectorului 1 în vederea unei acţiuni având ca obiect rezilierea contractului de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza Sectorului 1. De astăzi primarul poate solicita Justiției rezilierea contractului cu Romprest. Asta înseamnă să nu renunți. E o mare victorie. Este ceea ce trebuia făcut de toți primarii dinaintea mea”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.
Vineri, consilierii locali ai PNL au refuzat să participe la ședința de îndată convocată de primar, susținând că nu sunt întrunite condițiile de reziliere a acestui contract încheiat de fostul primar PNL Andrei Chiliman:
PNL Sector 1: Nu sunt întrunite condițiile legale pentru rezilierea contractului cu Romprest
Mai mult, PNL Sector 1 a transmis că primarul Sectorului 1 nu are nevoie de împuternicirea Consiliului Local pentru a cere instanţei rezilierea contractului cu Romprest.
La rândul lor, consilierii PSD Sector 1 au refuzat să vină vineri la ședina Consiliului Local și au sărit să-i pună frână primăriței:
PSD atacă în instanţă starea de alertă anitară instituită în Sectorul 1 din cauza gunoaielor
Însă Clotilde Armand i-a anunțat că instanța de judecată a decis că primarul trebuie împuternicit de Consiliul Local al Sectorului 1, deoarece este parte din contractul cu Romprest.
Și iată că marți, după o ședință cu scandal, care a durat circa 6 ore, consilierii PNL și PSD au cedat.
Comunicatul integral al Primăriei:
„Consiliul Local al Sectorului 1 a aprobat, în ședința de astăzi, 27 iulie 2021, o hotărâre prin care primarul Clotilde Armand este împuternicit să solicite în justiție rezilierea Contractului nr. J077/S/30.06.2008 încheiat cu S.C. Compania Romprest Service SA de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate pe raza administrativ-teritorială a Sectorului 1.
Mandatarea primarului era necesară întrucât parte în contractul încheiat cu SC Compania Romprest SA este Consiliul Local Sector 1, iar o acțiune inițiată în justiție în lipsa împuternicirii ar fi respinsă de instanță pentru lipsa calităţii procesuale active.
Necesitatea rezilierii contractului cu Compania Romprest are la bază sistarea activității de colectare a deșeurilor municipale de către această companie, începând cu data de 26.06.2021, invocând pretinse întârzieri la plată sau imposibilitatea de predare a unor categorii de deșeuri către operatorii de depozitare.
Această suspendare sau limitare a colectării deșeurilor municipale este interzisă prin art. 7.1 lit. g) din Contractul de delegare potrivit căruia reducerea frecvențelor și cantitatea serviciilor prestate nu trebuie să afecteze „în niciun fel obligațiile operatorului cu privire la colectarea deșeurilor municipale de la utilizatorii casnici și agenții economici”.
În plus, Regulamentul serviciului public de salubrizare pe raza Sectorului 1, aprobat prin HCL nr. 178/2016, prevede că operatorul nu poate limita sau suspenda activitatea de colectare a deșeurilor municipale, pentru care există obligația de a asigura continuitate.
Pe parcursul ședinței au fost supuse dezbaterii consilierilor locali patru amendamente: trei au fost adoptate și integrate în proiectul de hotărâre și un amendament a fost respins. Acesta viza împuternicirea primarului Sectorului 1 în vederea recuperării în justiție a sumelor constatate, în condițiile legii, ca fiind achitate nelegal către Romprest. Reamintim faptul că Direcția Generală de Inspecție Economico-Financiară din cadrul Ministerului Finanțelor a constatat că Sectorul 1 a fost prejudiciat cu suma de 243.896.931,56 lei, în derularea contractului încheiat cu Compania Romprest Service SA, în 2008, de delegare a serviciilor de salubritate.
„Pentru că serviciul public de salubrizare din Sectorul 1 este în colaps, iar parte în contract este Consiliul Local, era absolut necesară mandatarea mea în regim de urgență pentru a rezilia în justiție contractul cu firma Romprest și pentru a recupera sumele în cuantum de sute de milioane de lei care au fost nelegal plătite către această companie. Din păcate, amendamentul care prevedea mandatarea mea pentru recuperarea sumelor nelegal plătite către Romprest a fost respins de către consilierii locali, deși interesele comunității Sectorului 1 cereau un altfel de vot. Vom pune, totuși, capăt șantajului practicat de compania Romprest pe sănătatea locuitorilor Sectorului 1 și vom stopa jaful asupra bugetului local generat de acest contract”, a declarat primarul Clotilde Armand.
Compania Romprest a întrerupt de mai multe ori, nejustificat, colectarea deșeurilor municipale
La data de 16.07.2021, autoritatea publică a notificat operatorul să colecteze deșeurile municipale, sub sancțiunea rezilierii, în ipoteza în care încălcarea obligațiilor contractuale nu este remediată în termen de 72 de ore. Operatorul nu s-a conformat dispozițiilor date de autoritatea contractantă, deși aceasta a pus la dispoziția operatorului un depozit în care să poată duce deșeurile colectate de pe raza Sectorului 1. Similar, la data de 15.06.2021, autoritatea contractantă a notificat operatorul să reia activitatea de colectare a deșeurilor municipale în termen de 24 de ore sub sancțunea rezilierii Contractului de Delegare. Operatorul nu s-a conformat dispoziției date de autoritatea contractantă.
Potrivit art. 11.3 din Contractul de Delegare, rezilierea poate fi dispusă de instanța de judecată în situația în care una dintre părți nu își execută obligațiile legale. Contrar prevederilor Contractului de Delegare, operatorul a întrerupt, în mai multe rânduri, nejustificat, activitatea de colectare a deșeurilor municipale:
- 27 noiembrie – 25 decembrie 2020, operatorul serviciului de salubrizare a întrerupt în mai multe episoade activitatea de colectare a deșeurilor din surse necontrolate;
- 31 mai – 18 iunie, operatorul a înterupt activitatea de colectare a tuturor categoriilor de deșeuri;
- 27 iunie – prezent, operatorul a înterupt activitatea de colectare a deșeurilor municipale stradale”.