Premierul Ludovic Orban a anunțat luni, la sediul PNL, după o şedinţă de campanie a liberalilor, că discută cu prefecții și reprezentanții comitetelor județene pentru stuații de urgență impunerea purtării măștii și în aer liber, în spații deschise foarte aglomerate.
Este vorba despre piețe, plaje, dar și terase.
Iată ce a declarat Ludovic Orban, întrebat care sunt măsurile care vor fi luate pentru evitarea aglomerației pe litoral:
„Există mai multe măsuri în analiză – limitarea programului pentru terase, pentru cluburi, respectarea regulilor de distanțare socială pe plaje, pentru că e foarte greu de identificat dacă un grup de persoane reprezintă o familie sau nu, iar atunci putem impune respectarea regulilor de distanțare pentru toți cei care sunt pe plajă. De asemenea, am avut discuții cu mai mulți prefecți, mai mulți reprezentanți din comitetele județene pentru stuații de urgență care ne-au spus că sunt locuri chiar și în aer liber, de exemplu o piață sau o faleză, unde, din cauza aglomerației, există risc de răspândire și discutăm și posibilitatea de a impune purtarea măștii în astfel de spații foarte aglomerate”.
Premierul a precizat însă că aceste măsuri se află în analiză, astfel că nu s-a luat încă o decizie.
„Este în analiză, nu am luat încă nicio decizie, dar încercăm să luăm măsuri punctuale, care să reducă riscul de răspândire în posibile zone cu risc mare de răspândire”, a spus Orban.
În acest sens are loc, luni, o videoconferință cu prefecții, convocată de ministrul de Interne, Marcel vela, și sectratearul de stat, Raed Arafat.
Premierul a arătat că, săptămânal, are loc o întâlnire cu miniştrii şi cu reprezentanţii instituţiilor de control în care se analizează raportul fiecărei entităţi şi se stabileşte planul de măsuri pe săptămâna următoare.