Biroul Executiv (BEx) al PNL l-a mandatat, luni, pe preşedintele partidului, Ludovic Orban, să solicite, „la momentul oportun”, convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare, pentru dezbaterea şi adoptarea unor legi prioritare pentru PNL, a anunțat Ionel Dancă, purtătorul de cuvânt al partidului.
El a evitat să dea detalii despre strategia PNL şi a Guvernului pentru declanşarea alegerilor anticipate, spunând că vor fi cunoscute tot „la momentul oportun”.
În schimb, Dancă a precizat că “vom face toate eforturile posibile în vederea atingerii acestui obiectiv fără nicio ezitare, fără niciun dubiu”.
El a arătat că există negocieri cu celelalte partide, mai puţin PSD, pentru declanşarea alegerilor anticipate, prin intermediul unei comisii formate la nivelul PNL.
“Nu există o listă de teme limitată pentru care Guvernul ar putea să-şi angajeze răspunderea în perioada următoare”, a mai spus Dancă, amintind că priorităţile PNL sunt eliminarea pensiilor speciale, desfiinţarea Secţiei speciale de investigare a magistraţilor, alegerea primarilor în două tururi de scrutin prin procedură parlamentară, care poate fi şi angajarea răspunderii.