Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:
E oficial!

Decizie de ultimă oră a Alianței USR PLUS: Barna va candida la prezidențiale, cu Cioloș propus premier

Negocierile din interiorul Alianței 2020 USR PLUS s-au încheiat, vineri, iar decizia a fost luată: Dan Barna va candida la prezidențiale, iar europarlamentarul Dacian Cioloș propus prim-ministru.

Decizia urmează a fi validată și de forurile de conducere ale celor două formațiuni. 

Consiliul Național al PLUS a decis, sâmbăta trecută, ca prezidențiabilul partidului să fie ales prin vot electronic de către toți membrii partidului, în perioada 22-27 iulie, urmând ca apoi să aibă loc negocieri cu USR – care și-a ales propriul candidat, tot sâmbătă, la congres, în persoana lui Dan Barna.

Iată însă că desemnarea liderului PLUS a avut loc cu o săptămână mai devreme de 28 iulie, iar vineri, conducerea Alianței 2020 USR PLUS a decis candidatura în tandem, cu Barna la prezidențiale și Dacian Cioloș propus prim-ministru.

Cioloș: Candidatul PLUS la prezidențiale va fi ales prin vot electronic, apoi vor fi negocieri cu USR
Dan Barna, candidatul USR la prezidențiale. Congresul, oprit pentru meciul Simonei Halep
177 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv