Discuțiile pe Legea salarizării bugetarilor vor continua la Cotroceni, în zilele următoare, cu echipele tehnice ale partidelor, a anunțat joi consilierul prezidențial Radu Burnete, la finalul discuțiilor dintre președintele Nicușor Dan și Sorin Grindeanu (PSD), Ilie Bolojan (PNL), Dominic Fritz (USR) – prin video, pentru că se află în concediu – și Kelemen Hunor (UDMR.
„Astăzi, liderii partidelor au primit o versiune a proiectului, care împlinește în principiu toate obligațiile asumate de România prin PNRR și satisface toate constrângerile fiscale pe care le avem, fiindcă nu suntem într-o perioadă fericită din punct de vedere bugetar”, a declarat Burnete.
„Vom mai avea câteva runde de discuții tehnice, probabil în weekend, urmând ca la începutul săptămânii viitoare liderii să se reunească cu președintele României la masă și să avem o concluzie finală dacă există consens politic pentru adoptarea acestui proiect. În clipa de față acest proiect este la partide, el nu este asumat de nimeni, este o variantă în discuții”, a precizat el.
Burnete a mai spus că urmează să se vadă dacă cele patru partide vor reuși să ajungă la un acord.
„Dacă nu există consens, cele patru partide își asumă ca niciunul dintre ele să nu depună un proiect”, a mai spus consilierul prezidențial.
Săptămâna viitoare va fi decisivă pentru acest proiect de lege – jalon în PNRR. Dacă nu va fi aprobat și promulgat de președintele Nicușor Dan până pe 31 august, România va pierde 771 de milioane de lei fonduri europene nerambursabile.
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri seară, la B1TV, că proiectul de lege a fost prezentat la Comisia Europeană, care a cerut explicații despre sursa de finanțare:
„Pe Legea salarizării unitare, lucrurile stau așa: domnul Pîslaru a preluat un proiect de la domnul Manole (Florin Manole, fostul ministru PSD al Muncii – n.r.), a discutat cu sindicatele și a constatat că nu s-a ajuns la o înțelegere. Ca atare, suma totală a fost majorată treptat și a ajuns la peste 12 miliarde de lei, deci pornise de la 8 miliarde.
Pentru a verifica dacă această formulă are susținere și dacă jalonul este îndeplinit, a fost comunicat experților Uniunii Europene un draft, material de lucru. A venit astăzi un punct de vedere și, în baza acestuia, miniștrii Finanțelor și Muncii au lucrat să reașeze propunerea.
Nu au respins propunerea (cel de la Bruxelles – n,r,), au făcut anumite observații și au ridicat semne de întrebare. Nu ne forțează ei, ci avem constrângeri. Este o problemă, în condițiile în care crești anvelopa peste un anumit nivel. Trebuie să găsești diferența de bani pe care să o reduci din altă parte, pentru ca, la final, să te încadrezi în ceea ce poate economia românească”.








