Ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, a semnat joi, într-un demers comun cu alte 8 state membre (Bulgaria, Cehia, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia), o Declarație privind acțiunile la nivel european pentru finalizarea investițiilor în infrastructură.
„Vrem, astfel, să fie acordate fonduri suplimentare pentru a evita neîndeplinirea obiectivelor asumate în contractele semnate și rezilierea contractelor, din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcție. Mai exact, ne dorim sprijinul Comisiei Europene prin extinderea perioadei de eligibilitate pentru fondurile de coeziune până în 2024, pe modelul fondurilor gestionate de către DG MOVE. Extindere solicitată vizează obiectivul global de finalizare a rețelei TEN-T în termen și menținerea finanțării europene pentru proiectele contractate în curs de implementare sau planificate. Astfel, evităm un blocaj al proiectelor de infrastructură mare din Uniunea Europeană din cauza creșterii prețurilor la materialele de construcție sau de lipsa/ întârzirea furnizării acestora”, a precizat Sorin Grindeanu.
Amintim că Guvernul Grindeanu a aprobat, la mijlocul lunii aprilie, Ordonanţa de urgenţă (OUG) nr. 47 privind ajustarea preţurilor contractelor de achiziţie publică/contractelor sectoriale/contractelor de concesiune/acordurilor-cadru.
După circa o lună, a fost adoptată OUG nr. 64 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile.