Ministrul interimar al Internelor, Mihai Fifor, le-a ordonat polițiștilor să verifice transportatorii ilegali de persoane, la 10 zile de la răpirea Alexandrei, fata de 15 ani violată și ucisă de criminalul din caracal.
„Am dispus ca, începand de ieri, Politia sa inceapa identificarea si verificarea celor care fac transport ilegal de persoane în toată țara.
Desfășurată timp de 8 zile în primă fază, acțiunea vizează depistarea celor care efectuează transport neautorizat de persoane.
Acțiunile vor fi concentrate în special în apropierea zonelor de îmbarcare și debarcare a pasagerilor din stațiile pentru mijloacele de transport în comun, gări, autogări, dar și pe traseele de deplasare a acestor autovehicule.
Polițiștilor rutieri, de ordine publică, de investigare a criminalității economice și de la transporturi li se vor alătura și specialiști ai Registrului Auto Român și ai Inspectoratului Teritorial de Muncă”, a scris Fifor pe facebook, vineri.