Senatorul Ioan Ghișe vrea să ”corecteze” Articolul 262 din Codul Penal privind denunțurile, astfel încât cei care nu reclamă faptele în 30 de zile să fie condamnați la închisoare între 2 și 6 ani.
”Înseamnă că devii complice dacă nu faci denunțul imediat”, susține Ghișe, care a depus inițiativa legislativă luni, la Senat.
Camera Deputaţilor este însă for decizional.
În prezent, denunțătorii beneficiază de reducerea pedepselor sau chiar pot scăpa de urmărirea penală, cum este cazul lui Dinu Pescariu, Dragoş Stan și Claudiu Florică, inițial cercetați penal de DNA pentru infracțiunile de dare de mită şi cumpărare de influenţă.
Aproape jumătate din parlamentari, în pericol
În condițiile în care însă aproape jumătate dintre parlamentari sunt fie cercetați penal, fie trimiși în judecată, fie incompatibili sau în conflict de interese, Ghișe consideră că arestările aleşilor pentru fapte comise cu mulţi ani în urmă şi denunţate recent ştirbesc “autoritatea publică”.
“Societatea românească este bulversată de mulţimea de denunţuri ale unor presupuse fapte penale vechi de mai mulţi ani, chiar opt sau zece ani. Implicaţiile scandalurilor publice generate de aceste denunţuri sunt sociale, politice, administrative, instituţionale şi economice”, se arată în expunerea de motive.
Fost liberal și susținător înverșunat al lui Voiculescu
Membru PNL până în 21 iulie 2014, Ghișe este din 18 noiembrie 2015 vicepreşedintele Partidului Puterii Umaniste, condus de Maria Grapini – partid regrupat după desființarea Partidului Conservator al lui Dan Voiculescu.
Fost director de liceu în Brașov, Ghișe este unul dintre cei mai vechi parlamentari: din 1992 până în 1996 a fost deputat, apoi două mandate primar la Brașov, iar din anul 2004 până în 2012 din nou deputat și apoi senator.