Liderul PSD, Sorin Grindeanu, curtează pe față AUR pentru voturile necesare instalării guvernului său, după ce va fi desemnat premier de către președintele Nicușor Dan.
„V-am anunțat că, dacă aș fi nominalizat de președinte, aș avea discuții cu toți. Și le-am spus și colegilor mei în sală. Pentru că, dincolo de etichete pe care le pun unii mai ușor sau mai greu asupra unor partide, cei care sunt în Parlament au în spate voturi. Și sunt votați de români. Și, sigur că nu pot să fiu de acord în multe situații cu alte partide politice care sunt catalogate ca fiind partide extremiste, asta nu înseamnă că nu poți să să ai un dialog pe chestiuni mari, care țin de România”, a declarat, joi, Grindeanu.
El nu îi acordă nicio șansă actualului premier desemnat, Siegfried Mureșan de la PNL, în demersul său de învestire a Guvernului PNL-USR-UDMR- Minorități.
De altfel, Grindeanu l-a chemat marți la sediul PSD pe Mureșan, pentru a discuta, deși conducerea partidului decisese luni că nu îi va acorda sprijinul.
I-a dat termen de câteva ore, până la 17:00, să vină la sediul PSD, însă Mureșan avea deja programate alte întâlniri – și declarase că vrea discuții transparente, la birourile partidelor din Parlament.
Întrebat despre faptul că parlamentarii PSD voteazădeja cot la cot cu AURîn Parlament, începând din 5 mai, când au dărâmat Guvernul Bolojan din care oamenii lui Grindeanu făceau parte, el a argumentat că legile respecive au fost adoptate pentru că „a votat toată lumea”.
„De la începutul sesiunii parlamentare, de la 1 septembrie și până acum, în Parlament, și ăsta este un lucru verificabil, în Parlament am avut zeci, sute de voturi. Să știți că majoritatea, când a trecut câte o lege, a fost asigurată ori de… ori a votat toată lumea, ca să fiu corect ori au fost legi care au trecut prin votul PSD – AUR sau PNL – AUR. Și dacă unii care cataloghează într-o formă sau alta pe alții, uită să spună ce înțelegeri fac în Parlament”, a spus Grindeanu.
Grindeanu a adăugat că pentru un guvern puternic este nevoie de o majoritate transparentă, nu de una „ascunsă”.
„Și ca să fiu și mai direct, da, voi discuta cu toată lumea. Vom vedea după aceea, după acele discuții, ceea ce iese ca și propunere de majoritate. Dar trebuie să fie o majoritate transparentă. Nu poate să fie o majoritate așa ascunsă și voturi ascunse, fiindcă dacă există o majoritate de acest tip, nu avem un guvern puternic. Deci majoritatea trebuie să fie una transparentă, astfel încât să fie un guvern puternic care să aibă o majoritate în Parlament, care să-l susțină. Despre asta e vorba”, a susținut Grindeanu.








