Guvernul Bolojan va merge la vot în Parlament, unde are o largă majoritate de peste 60%, cu 20 de membri în structură, dintre care 7 sunt ai PNL, PSD și UDMR din Guvernul Ciolacu.
Premierul desemnat, Ilie Bolojan, propune 5 vicepremieri, dintre care doi fără portofoliu.
PSD va avea 6 miniștri, PNL și USR – câte 4, iar UDMR – doi. Fiecare partid va avea câte un vicepremier, iar unul – cel pentru reformă – a fost consilierul lui Bolojan în timpul interimatului acestuia din urmă la Cotroceni și a rămas în ultima lună consilier al președintelui ales Nicușor Dan.
Din noul Executiv vor face parte și două femei ministru – ambele de la USR.
Componența noului Executiv:
• Ilie Bolojan (PNL) – premier
• Marian Neacșu (PSD) – vicepremier fără portofoliu
• Tánczos Barna (UDMR) – vicepremier fără portofoliu
• Dragoș Anastasiu – vicepremier pentru reformă
• Cătălin Predoiu (PNL) – ministrul Afacerilor Interne, vicepremier
• Ionuț Moșteanu (USR) – ministrul Apărării Naționale, vicepremier
• Alexandru Nazare (PNL) – ministrul Finanțelor
• Ciprian Șerban (PSD) – ministrul Transporturilor și Infrastructurii
• Radu Marinescu (PSD) – ministrul Justiției
• Radu Miruță (USR) – ministrul Digitalizării și Economiei
• Alexandru Rogobete (PSD) – ministrul Sănătății
• Cseke Attila (UDMR) – ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
• Florin Barbu (PSD) – ministrul Agriculturii
• Florin Manole (PSD) – ministrul Muncii
• Andras Demeter Istvan (UDMR) – ministrul Culturii
• Daniel David (PNL) – ministrul Educației
• Oana Țoiu (USR) – ministrul Afacerilor Externe
• Dragoș Pîslaru (propus de PNL, fost ministru USR) – ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene
• Bogdan Ivan (PSD) – ministrul Energiei
• Diana Buzoianu (USR) – ministrul Mediului.
De asemenea, premierul desemnat Ilie Bolojan a anunțat că îl propune pe Mihai Jurca – City manager al Municipiului Oradea – ca șef al Cancelariei prim-ministrului.
În locul lui Bolojan la șefia Senatului va rămâne Mircea Abrudean (PNL), în timp ce în locul lui Ciprian Șerban (PSD) va fi președinte al Camerei Deputaților liderul interimar al PSD, Sorin Grindeanu.
Luni, 23 iunie, miniștrii propuși vor fi audiați pe repede înainte în comisiile parlamentare de specialitate, urmând ca votul în plenul Parlamentului, pentru întregul Guvern condus de Ilie Bolojan și programul de guvernare să aibă loc până la sfârșitul zilei.