Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:
Legile pe care Executivul și-a asumat răspunderea în fața Parlamentului, blocate până la o decizie a Curții Constituționale

Guvernul Orban și-a asumat răspunderea pe 3 legi. PSD atacă la CCR două dintre ele

Guvernul Orban şi-a asumat răspunderea, joi, în plenul reunit al Parlamentului, asupra celor trei legi ale căror proiecte au fost adoptate deja în urmă cu două zile: cea prin care se amână intrarea în vigoare a creșterii vechimii pentru intrarea în Institutul Național al Magistraturii, cea de abrogarea OUG 51/2019 și legea privind plafoanele bugetare.

Practic, au fost 3 ședințe de plen al Parlamentului, pentru fiecare dintre legile asumate, conform procedurii, însă nu s-a făcut pauză între ele.

Premierul s-a referit în special la Legea privind plafoanele bugetare.

Vă spun limpede, să știți, bugetul României pe 2020 nu mai suportă nicio nouă cheltuială suplimentară. Orice cheltuială suplimentară care e rezultatul adoptării unor legi va duce la creșterea deficitului sau de a efectua cheltuieli vitale pentru economie. De asemenea, va crea probleme mari pentru absorbția fondurilor europene, din cauza capacității mici de cofinanțare. V-am spus ca să reflectați când vor mai veni proiecte de legi, indiferent de cine sunt inițiate, că e aproape imposibil să mai venim cu proiecte de legi fără sursă de finanțare”, a afirmat Ludovic Orban, la tribuna Parlamentului.

Premierul a avertizat că „bugetul României pe 2020 nu mai suportă nicio nouă cheltuială suplimentară”.

„Din păcate, în Parlament e o febrilitate foarte mare și continuă să fie adoptate legi care angajează resurse bugetare, în condițiile în care suntem într-o situație extrem de dificilă. Vă spun limpede, să știți, bugetul României pe 2020 nu mai suportă nicio nouă cheltuială suplimentară. Orice cheltuială suplimentară care e rezultatul adoptării unor legi va duce la creșterea deficitului sau de a efectua cheltuieli vitale pentru economie. De asemenea, va crea probleme mari pentru absorbția fondurilor europene, din cauza capacității mici de cofinanțare. V-am spus ca să reflectați când vor mai veni proiecte de legi, indiferent de cine sunt inițiate, că e aproape imposibil să mai venim cu proiecte de legi fără sursă de finanțare”, a precizat premierul.

Despre abrogarea OUG 51, el a spus: “Motivul pentru care am decis să ne angajăm răspunderea pe acest proiect de lege este acela că Ordonanţa Guvernului numărul 51, care teoretic a fost adoptată pentru a asigura punerea în practică a Regulamentului 1370, de fapt a creat situaţii negative în domeniul transportului intrajudeţean”.

Ciolacu (PSD): Vom sesiza Curtea Constituţională 

PSD va sesiza Curtea Constituţională cu privire la două proiecte pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea, în condiţiile în care sunt în procedură parlamentară acte normative privind amânarea termenului pentru creşterea vechimii în vederea accederii la Institutul Naţional al Magistraturii şi reglementarea unor măsuri în domeniul transportului de persoane, a anunțat preşedintele interimar al partidului, Marcel Ciolacu.

“Vom sesiza Curtea Constituţională pe acest aspect – faptul că nu putea veni Guvernul cu asumare de răspundere pe o lege aflată în dezbatere parlamentară. (…) Nu fac referiri pe fondul legilor, ele, culmea, sunt într-o zonă foarte înaintată de dezbatere în Parlament, atât la Senat, cea pe Justiţie, cât şi la Camera Deputaţilor, cea pe transporturi. Este posibil ca săptămâna viitoare cele două legi să fie la votul final. Nu înţelegem de ce s-a venit cu asumare. Mai mult, considerăm că există un conflict constituţional să vii cu asumare atât timp cât legile sunt în dezbatere”, a susţinut Ciolacu, la Palatul Parlamentului.

El a adăugat că Guvernul trebuie să lase Parlamentul să funcţioneze.

Liderul social-democraţilor a menţionat că PSD nu ia, în acest moment, în discuţie o moţiune de cenzură pentru cele trei legi pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea joi. 

Președintele Klaus Iohannis a avertizat, încă de la începutul săptămânii, că va declanșa alegeri anticipate dacă Guvernul Orban va fi dărâmat prin moțiune de cenzură.

140 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv