Guvernul va acorda ajutoare financiare de urgență sinistraților din județele Suceava și Neamț, cărora inundațiile din ultimele zile le-au distrus gospodăriile. Proiectul de hotărâre de guvern va fi elaborat de Miniserul Muncii.
Șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă DSU), Raed Arafat, secretar de stat în MAI, a declarat vineri, după şedinţa extraordinară a Guvernului: „Familiile şi persoanele singure, ale căror locuinţe au fost afectate, vor primi ajutoare cuprinse între 15.000 şi 30.000 de lei. De asemenea, se vor acorda ajutoare de câte 15.000 lei celor trei familii în care au existat decese în urma fenomenelor meteo extreme. Ajutorul financiar va fi distribuit cu ajutorul Prefecturilor şi autorităţilor locale”.
„Există trei persoane decedate. Au fost informaţii care au circulat despre persoane dispărute, însă nu s-a confirmat acest lucru. Nu avem nicio sesizare despre persoane dispărute şi, la acest moment, după ce au intrat pompierii în zonă şi au verificat tot ce au putut să verifice, din fericire, n-am mai găsit alte persoane decedate. Deci, vorbim de trei persoane, trei familii care vor primi câte 15.000 de lei ajutor pentru situaţia tragică, din păcate, pe care au avut-o în familie”, a adăugat Arafat.
VIDEO. Trei oameni au murit în inundațiile din Suceava. Viituri în 9 județe, elicoptere SMURD trimise în ajutor
Arafat a menţionat că 41 de case au fost distruse, unele fiind chiar luate de ape.
„Bineînţeles, asta nu acoperă integral nevoile oamenilor, asta este un proces de sprijin, de ajutor, de găsire a unor soluţii în care vor fi implicate inclusiv autorităţile judeţene şi autorităţile locale”, a completat şeful DSU.
De asemenea, se vor acorda:
• 15.000 de lei pentru fiecare locuință afectată în proporție mai mică de 75%;
• 25.000 de lei pentru fiecare locuință afectată în proporție mai mare de 75%;
• 30.000 de lei pentru fiecare locuință distrusă integral.
Cuantumul despăgubirilor pentru persoanele și familiile ale căror locuințe au fost distruse sau afectate se va stabili pe baza evaluărilor efectuate de comisiile constituite prin ordin al prefectului.
Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS) va promova proiectul de hotărâre de Guvern pentru acordarea acestor ajutoare financiare de urgență, iar fondurile vor fi asigurate în bugetul MMFTSS din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.








