Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ministrul Boloș a inițiat un proiect de HG pentru prelungirea cu încă 3 luni a plafonării tarifelor RCA / 

Breaking News:
Raluca Turcan candidează pentru al 5-lea mandat de deputat, iar Bogdan Gheorghiu pentru al doilea...

„Independentul” Nicușor, în campanie electorală pentru PNL, alături de Turcan și Gheorghiu

După ce s-a afișat cu premierul Ludovic Orban la Ministerul Mediului, „independentul” Nicușor Dan continuă campania electorală pentru PNL la parlamentare, de data aceasta mergând la Guvern la o conferință de presă alături de vicepremierul Raluca Turcan și ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

Motivul conferinței de presă: un memorandum ce va fi aprobat de Cabinertul Orban „privind oportunitatea elaborării schemei de ajutor de stat pentru susţinerea sectorului cultural, care are un buget iniţial estimat de 100 de milioane de euro”. 

Memorandum înseamnă „oportunitate” – care ar fi putut să treacă de mult prin Guvern -, nu un act normativ cu măsuri concrete, a recunoscut ministrul Culturii, aflat în campanie electorală pentru al doilea mandat de deputat PNL.

„Aceasta este, practic, o schemă de ajutor de stat umbrelă, care vizează cinci măsuri, iar beneficiari eligibili sunt entităţi de drept privat (…) organizaţii neguvernamentale, societăţi comerciale, atât IMM-uri cât şi întreprinderi mari, care au desfăşurat activităţi în ultimii doi ani, conform raportului de activitate asumat de reprezentantul legal al solicitantului, în unul dintre următoarele domenii culturale: artele spectacolului – teatru, muzică, dans; artele vizuale – pictură, sculptură, film, fotografie; patrimoniu – carte, audiovizual sau educaţie culturală. Sunt înscrişi în registrul sectorului gestionat de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală la data depunerii proiectului. Toţi potenţialii beneficiari ai schemei de ajutor de stat vor avea obligativitatea – e foarte important acest lucru de precizat – obligativitatea înscrierii în acest registru“, a precizat Bogdan Gheorghiu.

Raluca Turcan candidează pentru al 5-lea mandat

Vicepremierul Raluca Turcan, care candidează, la rândul său, pentru un nou mandat de deputat  – al 5-lea! – pe listele PNL,  a precizat că urmează să se acorde microgranturi cu o valoare fixă de 4.000 de euro şi granturi variabile raportate fie la vânzarea de carte din anul 2019 sau la numărul de bilete comercializate anul trecut cu un plafon maxim de 800.000 de euro pentru fiecare beneficiar.

„Pentru a beneficia de acest ajutor, toate entităţile trebuie să se înscrie în Registrul Sectorului Cultural, pe de o parte, pentru a cunoaşte exact impactul financiar şi, în acelaşi timp, ca o condiţie pentru preînscrierea la aplicarea pentru aceste granturi”, a repetat și ea ce a spus Bogdan Gheorghiu.

Ulterior, Raluca Turcan a ținut să se laude și pe Facebook, unde a postat fotografii de la conferință, fără însă a preciza că nu se aprobă vreo ordonanță de urgență pentru sprijinirea culturii: 

„Lansăm o schemă de ajutor de stat pentru domeniul cultural în valoare de 100 de milioane de euro!

➡️ Alături de ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu și primarul capitalei, Nicușor Dan, am anunțat măsurile de sprijin pentru librării, edituri, festivaluri și organizatorii de evenimente culturale.

➡️ Schema de granturi vine să completeze măsurile pe care le-am luat deja în beneficiul celor care activează în acest domeniu (…)” – și a enumerat ce scheme a aprobat Guvernul până acum.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei care nu a convocat încă ședința de constituire a Consiliului General al Municipiului București (CGMB), astfel că acest for nu funcționează la aproape două luni de la alegerile din 27 septembrie, a declarat:

„Salut acest ajutor care vine din partea Guvernului pentru întregul sector cultural. (…) Schema de ajutor anunţată de Guvern pentru industria culturală ajută ca o întreagă expertiză şi o întreagă profesionalizare, care a avut loc în aceşti ani, să nu se piardă”.

Sute de blocuri din Capitală, fără apă caldă/încălzire. Nicușor Dan e cu Orban în campanie pentru PNL (video)
25 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv