Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Cîrstoiu se disculpă: „Nu sunt incompatibil, există o decizie a ÎCCJ” / /JUSTIȚIE: Primarul PNL Chirica de la iași, trimis în judecată de DIICOT / ANM: Vremea începe să se încălzească, dar mai există ploi până la sfârșitul lunii / 

Breaking News:

Înnoirea CCR s-a făcut de către trei jucători: PSD, UDMR și Iohannis. PNL, un pas înapoi

PNL a cedat fără niciun comentariu locul lăsat liber la Curtea Constituțională a României (CCR) prin expirarea mandatului deținut de Tudorel Toader timp de 9 ani. În locul lui a fost numit Attila Varga, din partea UDMR. Jocurile s-au făcut pentru o viitoare coaliție a liberalilor cu maghiarii, după alegerile parlamentare, dar numirea avantajează deopotrivă PSD, care ar avea nevoie de sprijinul partidului-balama.

instanta-ccr-61-550x490

Marian Enache (PSD), Attila Varga (UDMR) şi Livia Stanciu (Preşedinţie) vor face parte, începând cu 13 iulie, din cei 9 judecători ai CCR.

Ei îi înlocuiesc pe Tudorel Toader (PNL), Valentin-Zoltán Puskás (UDMR) şi Augustin Zegrean.

PSD are 3 judecători:

  • Valer Dorneanu, numit de Camera Deputaţilor în 2013;
  • Maya Teodoroiu, numită de Senat în februarie 2015, după demisia judecătorului Toni Greblă, care are dosar la DNA;
  • Marian Enache, fost deputat FSN, PDSR şi PSD, numit de Camera Deputaţilor în 8 iunie 2016.

PNL: 2 judecători

  • Ştefan Minea, profesor de drept din Cluj-Napoca, numit de Camera Deputaţilor în 2010
  • Mona Pivniceru, fost ministru al Justiţiei în perioada USL, numită de Senat în iunie 2013.

UDMR: 1 judecător

UDMR îşi păstrează locul la Curte, după ce în locul lui Valentin-Zoltán Puskás, căruia îi expiră mandatul, maghiarii au reuşit să-l impună pe Attila Varga, fost deputat al Uniunii din 1992 până în 2012.

Iohannis: 1 judecător și 2 moșteniți de la Băsescu

Președintele Klaus Iohannis are un singur judecător numit la Curte, pe Livia Stanciu. Dar doi dintre oamenii numiţi de către fostul şef al statului, Traian Băsescu, sunt încă în funcţie: Petre Lăzăroiu, numit în 2010, şi Daniel Morar, fostul şef al DNA, numit în 2013.

Decizia pe dezincriminarea abuzului în serviciu 

Noii judecători ai Curții îşi vor prelua oficial mandatele în 13 iulie, însă până atunci este așteptată o decizie capitală, în 15 iunie, privind dezincriminarea abuzului în serviciu. Zegrean a fost deja înlocuit în funcția de președinte al CCR cu un un om pus de PSD: Valer Dorneanu.

Sesizarea privind deincriminarea abuzului în serviciu a ajuns la CCR după ce fostul procuror-şef DIICOT, Alina Bica, urmărită penal, a ridicat excepţia de neconstituţionalitate asupra articolului din Codul Penal care reglementează această infracţiune. În şedinţa din 24 mai, CCR a amânat discutarea excepţiei, iar o nouă amânare ar putea face ca decizia să fie luată de viitoarea componenţă a Curţii.

Procurorului-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a avertizat de mai multe ori că o decizie de dezincriminare a abuzului în serviciu ar afecta peste 3.000 de dosare, în condiţiile în care DNA are în lucru peste 7000 de dosare.

Așadar, bătălia se va duce politic: Parlamentul contra DNA. Despre Președinție încă nu putem afirma că nu susține DNA; până după vot.

15 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv