Klaus Iohannis, preşedintele României, a susținut vineri o declarație publică la Palatul Cotroceni pentru a face o serie de precizări în legătură cu ultimele evenimente din politica de la noi.
În primul rând, Iohannis a precizat că va convoca noul Parlament marţi, 20 decembrie, la ora 12.00, iar miercuri, pe 21 decembrie, va programa o nouă etapă de consultări cu partidele parlamentare.
Preşedintele României şi-a manifestat speranţa ca la aceste consultări să-şi facă apariţia şi membrii PSD şi ALDE, cei care au refuzat invitaţia la prima etapă de consultări.
Pe de altă parte, Iohannis a mers din nou pe ideea că “la aceste alegeri, votul popular nu a desemnat niciun partid cu majoritate absolută” astfel că îşi asumă responsabilitatea de a numi el viitorul premier, în dauna celor de la Partidul Social Democrat.
În legătură cu legile pe care Iohannis le-a contestat la Curtea Constituţională, preşedintele României a confirmat faptul că a promulgat vineri legea care prevede majorarea salariilor din sănătate şi educaţie cu 15%. Aceste majorări salariale vor intra în vigoare de la 1 ianuarie.
Despre legea prin care se taie 102 taxe nefiscale, şi care a fost declarată constituţională vineri, Iohannis a precizat că “voi trimite această lege înapoi în Parlament. Cred că avem nevoie de o discuţie aşezată şi adecvată”.