După 10 ani – două mandate -, plus 51 de zile de prelungire controversată după anularea alegerilor din decembrie, Klaus Iohannis și-a luat adio de la Cotroceni, miercuri.
A fost la fel de crispat ca atunci când și-a anunțat demisia, dar fără să-i mai tremure barba, deoarece nu a mai fost nevoie să țină un discurs. A afișat o mină tristă și s-a înclinat pentru prima dată în fața gărzii de onoare. Angajații Administrației Prezidențiale l-au aplaudat, iar Iohannis le-a spus: „Mulțumesc”.
Este primul președinte care demisionează.
În urmă cu o zi, Klaus Iohannis a semnat ultimele decrete ca șef de stat. Unele, de eliberare din funcție a consilierilor săi și a unor judecători, altele – de acreditare a ambasadorului României în India și de acordare a unor decorații. El a publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale bilanțul celor două mandate de președinte ale lui Klaus Iohannis. Documentele au împreună 1.600 de pagini.
Înainte de a primi ultimul onor de la garda de onoare, Iohannis l-a primit la o scurtă discuție pe Ilie Bolojan, fostul președinte interimar al PNL. Bolojan a fost nevoit să renunțe temporar la această calitate, din care s-a autosuspendat cu o seară înainte, pentru a putea prelua legal funcția de președinte interimar al României.
Speriat de referendum, Iohannis renunță la prelungirea mandatului decisă de CCR în urmă cu două luni: „Demisionez; o criză politică ar decredibiliza România pe plan extern”
Acum, interimatul la șefia PNL a fost preluat de Cătălin Predoiu, vicepremier și ministru de Interne în Guvernul Ciolacu 2. Predoiu a fost propus de Bolojan pentru această funcție.
După anunțarea autosuspendării din funcția de președinte interimar al PNL, marți seară, Bolojan a refuzat să răspundă întrebărilor jurnaliștilor și a fugit pur și simplu de ei.