Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat luni, după ședința coaliției, că „nu au fost discuţii în contradicţie” pe tema rectificării bugetare.
Cu toate acestea, OUG nu va fi adoptată în această săptămână, așa cum anunțate premierul Florin Cîțu.
„Urmează să continue discuţiile fiecare ministru cu premierul, dar eu cred că în câteva zile se închide rectificarea şi se va trece, probabil săptămâna viitoare, la aprobarea ordonanţei privind rectificarea bugetului – prima rectificare din 2021 şi urmează o altă rectificare undeva în noiembrie. Acum nu au fost discuţii în contradicţie, deci lucrurile se aşază. Sigur, solicitările sunt mai mari decât posibilităţile în acest moment, dar, aşa cum văd eu, lucrurile se vor aşeza într-o normalitate după discuţiile de azi”, a spus Kelemen Hunor.
La ministerele unde există „execuţie bugetară bună va exista suplimentare”, a adăugat vicepremierul.
„Vor fi suplimentări peste tot acolo unde există posibilitatea şi unde există execuţie bugetară bună va exista suplimentare. Cu cât vom vedea că mai există discuţii şi în zilele care urmează, dar şi la Ministerul Transporturilor au fost astfel de solicitări, la Ministerul Justiţiei, la Ministerul Dezvoltării, de la Sănătate… Deci, ceea ce se justifică, ceea ce intră într-o logică a coaliţiei se va suplimenta. Sigur, în limitele bugetului. Ştim, de exemplu, la PNDL avem nevoie de o suplimentare, ca să putem închide până la sfârşitul anului, cu trei miliarde. Nu o să fie trei miliarde la prima rectificare, dar două miliarde trebuie, ca să putem plăti facturile. Ştim că va fi nevoie de o suplimentare la CNI, ştim că va fi nevoie de o suplimentare la Sănătate, dar, sigur, aici sunt câteva nuanţe care, în câteva zile, până la rectificare, vor fi stabilite în aşa fel încât toate ministerele să meargă înainte”, a adăugat Kelemen Hunor.
Referitor la deficitul bugetar, Kelemen Hunor a spus: „Nu-l vom depăşi, despre asta am discutat şi astăzi, nu vom depăşi deficitul asumat, deci să nu aveţi nicio temere că nu va exista… Nu va fi un deficit mai mare de 7,3%”.