Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a avut miercuri prima întâlnire cu premierul desemnat Siegfried Mureșan după ce luni i-a transmis să-și depună mandatul, pentru că nu va avea cele 233 de voturile necesare în Parlament pentru învestirea Guvernului.
Între timp, Kelemen s-a răzgândit:
„Una dintre variante era să nu continuăm discuțiile, să spunem că nu avem majoritate și nu vrem să mergem așa cum am zis și luni. Dar consecințele și pe termen lung și pe termen imediat ar fi fost mult mai grave pentru noi și pentru toată scena politică decât să mergem și să continuăm aceste discuții. Și mai ales după ce dl Mureșan a zis că, indiferent de voturile asigurate până la momentul adevărului, el dorește să continue. Și, până urmă, are dreptate, este logică și această abordare, trebuie să arătăm și seriozitate și predictibilitate și nu s-a întâmplat un mare lucru în această perioadă ca să spunem că nu susținem”.
El a precizat că Siegfried Mureșan le-a prezentat parlamentarilor UDMR ideile principale din programul de guvernare.
„Noi am spus că trebuie un program de guvernare pentru doi ani de zile. Acest lucru ce înseamnă, până la urmă? Că nu poți să faci un program de guvernare hiper-ambițios, fiindcă nu ai timp la dispoziție, nu este cum ar fi la începutul unui ciclu electoral, după alegerile parlamentare. Deci, cea mai mare concentrare e pe deficitul bugetar (…), nu sunt lucruri extravagante”, a declarat Kelemen Hunor, la Parlament.
Liderul UDMR i-a cerut să existe în program prevederile privind legea salarizării, adoptarea bugetului pentru 2027 și indexarea pensiilor în 2027.
„Nu mai poți să ții așa, după doi ani de zile, cu inflația ridicată și, din acest punct de vedere, cred că ceea ce se conturează în programul de guvernare este ceva de susținut. Nu am discutat nimic de structura Guvernului, poate astăzi după-amiază începem discuțiile, și de lista de miniștri”, a argumentat el.
„Nu știu care va fi discuția dintre dl Bolojan și Grindeanu, dar eu încurajez în continuare dialogul”
Despre negocierile cu PSD, după întâlnirea scurtă și fără vreun consens între Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan miercuri dimineață, Kelemen a spus în continuare că ele trebuie continuate.
Amintim, însă, că UDMR susținea sus și tare că „nu poți vota un partid care te-a scos de la guvernare” – atunci când partidul lui Sorin Grindeanu a rupt coaliția și a dărâmat Guvernul Bolojan prin moțiunea de cenzură depusă și votată cu AUR pe 5 mai.
„Principiul meu este foarte simplu și un principiu, zic eu, sănătos: trebuie să lași toate ușile deschise pentru dialog și pentru mâine și pentru poimâine cu acele forțe cu care se poate discuta corect, predictibil și în favoarea fiecărui cetățean, fiecărei comunități.
Și eu consider că PSD-ul face parte din această categorie, cu tot ce s-a întâmplat din aprilie sau din mai între PNL și PSD. Trebuie lăsată ușa deschisă că, dacă nu trece acest Guvern, urmează un alt pas. Și atunci, iarăși, e nevoie de dialog.
Politica nu se poate face fără dialog. Asta nu înseamnă că trebuie să-l iubești pe celălalt, iubirea o căutăm în altă parte, dar dialogul trebuie păstrat. Și vom vedea care va fi finalitatea discuțiilor între Bolojan și Grindeanu”, a spus el.
În opinia sa, „rotativa este una dintre variante”, care „nu este o idee nouă”. „Nu am reușit să ne înțelegem cine începe. Asta era problema în iunie”.
Liderul UDMR a menționat că ”ar trebui să se întâmple ceva absolut extraordinar” ca să nu meargă până la capăt. „Ce se poate întâmpla? În programul de guvernare să apară ceva cu care nu suntem de acord deloc și nu se poate găsi o cale de compromis. Sau pe structura Cabinetului să nu ne înțelegem. Nu mă aștept la o astfel de schimbare. (…) Vorbim despre un guvern politic”, a continuat Kelemen Hunor.
Liderul UDMR a precizat că în noul program de guvernare nu se regăsește nici reducerea numărului de parlamentari – amenințare lansată de Grindeanu și respinsă de Kelemen -, nici creșterea taxelor.
„Înseamnă revizuirea Constituției. Cu cine faci revizuirea Constituției? Și noi am propus și colegii au acceptat și era o idee mai veche să reducem numărul de parlamentari conform datelor din recensământ. Asta înseamnă în jur de 12-13% reducere și e corect așa ceva și noi am propus asta, avem și proiectul făcut pentru acest lucru încă din perioada coaliției care a murit în mai.
Acel proiect există și a fost înțelegere în acea coaliție, cu asta suntem de acord. (…) Nu există noi taxe, chiar scrie că nu creștem taxele. Nu am acceptat noi creșterea taxelor. Există o prevedere care spune «eliminarea taxelor parafiscale», dar nu este nicio creștere, exclus așa ceva”, a subliniat liderul UDMR.








