„Comisia de la Veneția a confirmat, azi, ceea ce am spus încă din primul moment: decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor prezidențiale a fost una abuzivă”, transmite într-o postare pe Facebook, luni, președinta USR, Elena Lasconi.
Comisia de la Veneția: Anularea alegerilor prezidențiale este permisă doar în circumstanţe excepţionale
„Biroul Electoral Central trebuia să ia o decizie și nu cei 9 judecători ai CCR, numiți politic. BEC avea obligația să mențină votul fiecăruia dintre noi în siguranță și să intervină. Nu a făcut-o! CCR a fost lăsată să ia această decizie abuzivă pentru ca nimeni să nu o mai poată contesta. Asta nu e democrație funcțională.
Mi s-a spus că greșesc, că sunt subiectivă, că am un interes personal atunci când am atras atenția că democrația noastră este în pericol dacă CCR devine stat în stat. Și, în ciuda atacurilor constante, am continuat să spun ADEVĂRUL, să lupt pentru ceea ce este CORECT!
Avem nevoie de adevăr ca să putem restabili încrederea românilor în instituțiile statului. Am subliniat acest lucru și în ședința grupului ALDE din Adunarea parlamentară a Consiliului Europei la care am participat astăzi.
După două luni de la anularea alegerilor suntem, în continuare, în întuneric, fără a avea nicio dovadă privind nereguli și interferențe în procesul electoral care ar fi putut afecta rezultatul votului. Nu știm de la niciunul dintre responsabili care sunt datele concrete pe baza cărora s-a luat această decizie fără precedent.
În prezent, la capitolul cauze știm doar câteva detalii din niște documente ale serviciilor secrete care au fost prezentate în Consiliul Suprem de Apărare a Țării și, ulterior, desecretizate. Unele dintre aceste documente nu depășesc valoarea unui eseu scris de un elev de 12 ani. Majoritatea informațiilor din aceste documente provin din surse publice și nu indică și autori ai unor interferențe străine în alegerile noastre.
Am vorbit despre acest lucru în discursul pe care l-am susținut astăzi în cadrul ședinței Grupului ALDE din Adunarea parlamentară a Consiliului Europei.
În alte țări au apărut dovezi oficiale și puternice ale amestecului Rusiei: în Republica Moldova și în Georgia, cel mai recent. Instituțiile din România au obligația de a arăta exact, cu dovezi, de ce au fost anulate alegerile prezidențiale, pentru a nu slăbi și mai mult democrația din România. În România suntem încă în situația în care deciziile se iau arbitrar, în spatele ușilor închise. Fără transparență, fără dovezi.
La finalul raportului făcut public astăzi, Comisia de la Veneția face și recomandări:
1. îmbunătățirea legislației privind anularea alegerilor;
2. decizia de anulare ar trebui să fie luată de BEC și să poată fi atacată la Instanța Constituțională (CCR) sau la Instanța Supremă (ÎCCJ)/specializată;
3. o Curte Constituțională ar putea invalida alegerile doar în circumstanțe excepționale și clar reglementate. CCR trebuia să motiveze cu dovezi clare de nerespectare a regulilor de campanie, nu doar cu informații clasificate de la SRI, trebuia să dea părților interesate posibilitatea de a-și expune punctul de vedere înainte de a de lua decizia.
Dacă vrem să rămânem în democrație, opiniile Comisiei de la Veneția trebuie respectate și transpuse în lege.
Un lucru e sigur: voi lupta în continuare pentru a scoate adevărul la lumină, pentru a face ceea ce este corect, dar nu neapărat mai simplu.
Mă voi bate din nou pentru Președinție, ca unică reprezentantă a forțelor cu adevărat democratice din România, voi lupta pentru un stat de drept în care oamenii să creadă în deciziile Justiției, mă voi lupta pentru drepturile omului și mă voi lupta cu ingerințele Rusiei în procesele noastre electorale”.