Proiectul Legii salarizării bugetarilor va fi testat de președintele Nicușor Dan, marți, cu liderii fostei coaliții de guvernare – Sorin Grindeanu (PSD), Ilie Bolojan (PNL), Dominic Fritz (USR) și Kelemen Hunor (UDMR).
Șeful statului i-a chemat la discuții Cotroceni pe cei patru, la ora 16:00, după o săptămână cu spirite mai calmate în spectrul politic iar sindicatul Sanitas a suspendat greva generală.
În timp ce premierul Ilie Bolojan și ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, susțin că veniturile bugetarilor nu vor scădea, dar recunosc că sporurile aufost limitate la 20% din salariu, sindicaliștii acuză că vor pierde bani, prin noua lege a salarizării.
Singurii care vor pierde, însă, sunt bugetarii cu venituri uriașe, care vor rămâne „pe loc” până vor fi ajunși din urmă de cei cu bani puțini.
Liderii partidelor din fosta coaliiei s-au întâlnit în prealabil, pe această temă, cu Radu Burnete, consilierul președintelui Nicușor Dan.
Luni, a început a treia sesiune parlamentară extraordinară din această vară, iar dacă proiectul Legii salarizării unice nu va ajunge să fie depus și dezbătut de senatori și deputați, săptăămâna viitoare va fi convocată o a patra sesiune, special pentru acest act normativ, care estejalon în PNRR.
Dacă legea nu va fi adoptată până pe 31 august, România va pierde 771 de milioane de euro (peste 12 miliarde de lei) fonduri nerambursabile. Banii sunt strict pentru creșerea salariilor mici și reformă, astfel încât să dispară inechitățile existente.
Ministrul interimar al Muncii a urcat de la 8 la 12 miliarde de lei fondurile alocate pentru majorarea salariilor mici.
„Este cel mai probabil ultima săptămână în care poate fi obținut un acord politic pe această reformă, pentru a putea fi adoptată și promulgată înainte de 31 august, termenul limită pe PNRR”, a scris Pîslaru, într-o postare pe Facebook.
Ela amintit că este „o lege amânată patru ani, care alocă aproximativ 12 miliarde de lei pentru corectarea inechităților salariale din sectorul public și care a fost, în ultimele săptămâni, ținta unei „campanii masive de dezinformare”.








