Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: 50% dintre măştile de pe piaţă sunt neconforme / Ministrul Economiei pregătește un ordin prin care comercianții să precizeze asta pe produs /

Breaking News:
 
Mâna dreaptă a lui Tăriceanu, care a fost salvat de urmărirea penală a DNA prin votul Senatului și a votat mutilarea Legilor Justiției croite de Iordache, și-a asigurat un nou mandat în Parlament, sfidând alegătorii liberali

Lista candidaților PNL, cu tot cu penalul Viorel Ilie (traseist de la ALDE), a fost depusă de Orban la BEC

Premierul Ludovic Orban nu a renunțat la candidatura pe listele PNL a penalului Viorel Ilie, traseistul de la ALDE care a fost plasat ministru, de pușcăriașul Dragnea,  în guvernele PSD Grindeanu, Tudose și Dăncilă. 

Viorel Ilie, salvat de urmărirea penală în octombrie 2017, prin votul Senatului condus de alt penal scăpat în același mod, Călin Popescu Tăriceanu, figurează acum pe un loc eligibil 2 pe lista PNL Bacău, pentru Camera Deputaților.

(Vezi la finalul articolului lista cu toți candidații, inclusiv traseiștii de la PSD)

Tăriceanu și-a asigurat și el intrarea în Parlament cu un nou mandat, pe un loc eligibil pe listele Pro românia, partid condus de Victor Ponta.

Viorel Ilie, fostul ministrul pentru Relația cu Parlamentul în guvernele PSD Grindeanu, Tudose și Dăncilă

În 2016, Viorel Ilie a fost ales senator din partea ALDE, cu sprijinul PSD condus de Liviu Dragnea, partid pe care îl înfierează la fiecare apariție publică atât președintele Klaus Iohannis, cât și liderul PNL, premierul Ludovic Orban.

Listele cu semnături pentru candidații PNL la alegerile parlamentare au fost depuse, marți, la Biroul Electoral Central (BEC), de Orban.

El a făcut apel la români să-i aleagă: „În 6 decembrie, românii trebuie să vină la vot cu încredere şi să voteze PNL, care este singura forţă politică care are capacitatea de a învinge PSD şi are capacitatea de a guverna România şi de a îndrepta România în direcţia concretă”.

Orban a „uitat” că Viorel Ilie, senator ALDE primit cu brațele deschise la PNL pentru nu se știe ce calități, a fost ministrul pentru Relația cu Parlamentul în toate trei guvernele instalate de Dragnea, precum și de alt traseist de la ALDE – Toma Petcu, fost ministru al Energiei în Cabinetele Grindeanu și Tudose.

Totodată, pe listele de candidați PNL sunt prezenți foștii parlamentari din PSD Elena Hărătău, Andrei Alexandru, Mihăiță Găină, Eugen Gioancă, Cristina Burciu, Ioan Chisăliță și Liviu Ioan Balint.

Lovit de amnezie, liderul PNL a invocat faptul că „România este pusă în pericol” dacă PSD controlează Parlamentul „o zi în plus”.

„Degeaba vrea PSD să amâne alegerile. Vom lupta cu toate armele constituţionale şi legale pentru a permite românilor să scape de Parlamentul născut din pixul lui Dragnea, care a generat o majoritate toxică, care a distrus România şi care vrea să distrugă România. Pentru noi, orice zi în plus în care majoritatea PSD rămâne să controleze Parlamentul este o zi în care România este pusă în pericol, este o zi în care această majoritate poate să inventeze noi şi noi reglementări care să dea peste cap România şi care să compromită şansele de dezvoltare ale României pe termen mediu şi lung. Democraţia înseamnă alegeri, democraţia înseamnă puterea cetăţeanului de a decide cine să-l reprezinte”, a arătat Ludovic Orban.

De altfel, președintele Klaus Iohannis nu s-a arătat deranjat de faptul că penalul Viorel Ilie candidează pe un loc eligibil pe listele PNL:

Iohannis, despre penalul traseist Viorel Ilie de pe listele PNL: „V-am promis că s-a cam terminat cu racolarea”

Amintim că DNA a trimis-o în judecată pe Felicia Elena Pop, șefa de cabinet a fostului ministrului ALDE Viorel Ilie, și pe Mihai Cornel Zaharia, funcționar din Ministerul pentru Relația cu Parlamentul, ambii acuzați de fraudarea unui concurs de angajare.

Ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, a scăpat de justiție. așa cum a constatat și DNA, în comunicatul transmis mass-media: “Prin hotărârea nr. 106/2017, adoptată la data de 03.10.2017, Senatul a hotărât să nu ceară urmărirea penală a senatorului Viorel Ilie”.

Însă o altă inculpată, Maria Alexandrescu, membră în comisia de concurs,a fost judecată separat, deoarece a încheiat cu procurorii anticorupție un acord de recunoaștere a vinovăției. Ea a fost condamnată definitiv, în martie 2018, la 1 an și 9 luni de închisoare sub supraveghere, pentru „săvârșirea infracțiunii de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații”.

Șefa de cabinet a ministrului ALDE Viorel Ilie, trimisă în judecată. Altă inculpată și-a recunoscut vinovăția

Download (PDF, 226KB)

258 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv