Exim Bank

the GROUP

Borsec

Samsung

Carrefour

Deichmann

Dedeman

Metro

Auchan

 

Cotnari

ComputerLand

Sony

Arctic

Dacia

Rompetrol

Penny

Selgros

CORONAVIRUS: Vela a emis Ordonanța Militară nr. 7 / S-a instituit carantina în orașul Țăndărei / Șoferii de marfă nu se mai supun măsurilor de izolare la domiciliu sau carantinare / Transportul rutier de persoane prin servicii regulate se suspendă în 11 țări / COVID-19: Testarea a peste 10.000 de bucureșteni s-a amânat / Testele nu au ajuns încă /

Breaking News:
 
La o zi după ce a declarat că toți bucureștenii ar putea fi testați pentru coronavirus, cu echipe mobile, pe modelul folosit în Coreea de Sud, ministrul Costache părăsește Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a demisionat intempestiv, în plină epidemie de coronavirus. Nelu Tătaru i-a luat locul

Ministrul Sănătății, Victor Costache, a demisionat intempestiv joi dimineață, după nici 5 luni de la numire și în plină epidemie de coronavirus, la o zi după ce declarase că toți bucureștenii ar putea fi testați, cu echipe mobile, pe modelul folosit în Coreea de Sud. 

„​Astăzi (miercuri, 25 martie – n.red.) am pregătit un protocol cu domnul profesor Streinu-Cercel, care va fi validat şi dorim să implementăm un program inovativ, de tipul celor din Coreea de Sud şi să testam toţi cetăţenii din Bucureşti, cu echipe mobile de testare door to door (din uşă în uşă n.red.)”, a declarat Costache la Adevărul Live..

Anunțul privind demisia a fost făcut de premierul Ludovic Orban, care l-a propus președintelui Klaus Iohannis pe secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Nelu Tătaru, să-i ia locul ministrului demisionar.

Orban a precizat că testarea în masă pentru depistarea celor infectați cu coronavirus rămâne doar o idee: „Continuăm ca în diagnosticare să aplicăm aceste reguli care sunt stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică, în conformitate cu recomandările care există și de la nivel european, și de la nivel internațional. De asemenea, urmărim în continuare apărarea spitalelor, procurarea de urgență a materialelor, a echipamentelor necesare pentru a asigura protecția medicilor, asistenților, angajaților spitalelor, indiferent că sunt spitale din subordinea Ministerului Sănătății, spitale din subordinea Ministerului Transporturilor, spitale aflate în subordinea autorităților locale. Avem prioritate zero achiziția de materiale, echipamente, dispozitive absolut necesare pentru a putea proteja angajații spitalelor și, de asemenea, pacienții din spitale care sunt tratați pentru alte afecțiuni decât pentru coronavirus!.

Iată declarația completă a premierului Ludovic Orban:


„În cursul acestei dimineți, domnul ministru Victor Costache și-a prezentat demisia din funcția de ministru al Sănătății, din motive personale și profesionale. Am luat act de această demisie. Îi voi transmite președintelui României, Klaus Iohannis, această demisie, pentru a putea să se emită decretul de revocare. Aproape cinci luni de zile Victor Costache a făcut parte din guvernul pe care îl conduc. Am făcut echipă și împreună am luat o serie de decizii importante, benefice pentru sistemul medical. Regret demisia domnului ministru. Pe de altă parte o înțeleg și îi mulțumesc pentru buna colaborare pe care am avut-o.

În ceea ce privește funcția de ministru al Sănătății, îl voi propune domnului președinte al României, Klaus Iohannis, pentru funcția de ministru al sănătății pe domnul secretar de stat Nelu Tătaru. Domnul secretar de stat face parte din echipa de la Ministerul Sănătății, a fost, este și va fi în prima linie a bătăliei contra coronavirus. Deja stăpânește foarte bine toate procedurile, tot planul de măsuri. Astăzi se găsește la Suceava. L-am sunat și l-am informat privitor la intenția mea de a-l propune ca ministru al Sănătății, urmând să revină în București și să discutăm toate detaliile. Voi continua să întăresc echipa de la Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății își va crește în continuare capacitatea de a face față provocărilor fără precedent datorate epidemiei de coronavirus. Rămânem concentrați pe toate obiectivele stabilite: întărirea Direcțiilor de sănătate publică pentru a face față nevoilor crescânde în activitate datorate epidemiei de coronavirus, creșterea vitezei de derulare a anchetelor epidemiologice, asigurarea condițiilor normale de viață, cu respectarea regulilor în carantină și în izolarea la domiciliu, efectuarea tuturor operațiunilor caracteristice pentru Direcțiile de sănătate publică la timp, cu promptitudine și în condiții de eficiență maximă.

Urmărim în continuare obiectivul de creștere a capacității de diagnosticare. Aici trebuie să fac o precizare: Institutul Național de Sănătate Publică, în baza recomandărilor venite de la Comisia Europeană, a instituit un sistem de diagnosticare, stabilind care sunt prioritățile de diagnosticare. Toate aceste priorități de diagnosticare rămân valabile.

Continuăm ca în diagnosticare să aplicăm aceste reguli care sunt stabilite de Institutul Național de Sănătate Publică, în conformitate cu recomandările care există și de la nivel european, și de la nivel internațional. De asemenea, urmărim în continuare apărarea spitalelor, procurarea de urgență a materialelor, a echipamentelor necesare pentru a asigura protecția medicilor, asistenților, angajaților spitalelor, indiferent că sunt spitale din subordinea Ministerului Sănătății, spitale din subordinea Ministerului Transporturilor, spitale aflate în subordinea autorităților locale. Avem prioritate zero achiziția de materiale, echipamente, dispozitive absolut necesare pentru a putea proteja angajații spitalelor și, de asemenea, pacienții din spitale care sunt tratați pentru alte afecțiuni decât pentru coronavirus.

Punem în practică în continuare Planul de pregătire a spitalelor pentru tratarea pacienților infectați. Păstrăm, practic, aceeași strategie care este stabilită și, gradual, pregătim toate spitalele care intră în dispozitivul strategic gândit pentru tratarea pacienților care sunt infectați cu coronavirus, pregătirea lor pentru momentul în care vor trebui să intre în dispozitivul de tratare.

Îi asigur pe toți românii că Guvernul, Ministerul Sănătății, toate instituțiile aflate în subordinea Guvernului, aflate în prima linie a bătăliei, își fac datoria cu devotament și au ca principal obiectiv apărarea sănătății și vieții cetățenilor români”.

12 Shares