Europarlamentarul Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, acuză că “afirmațiile și acțiunile” președintelui Klaus Iohannis și președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, și “contradicțiile” prim-ministrului Cioloș în scandalul ANAF – Antena 3 “ar putea fi dezastruoase pentru statul de drept”.
Dacă alţi critici l-au menajat pe premierul Dacian Cioloş, argumentând că acesta s-a prezentat legal la convocarea Senatului, Monica Macovei explică faptul că prim-ministrul şi-a anulat şedinţa de Guvern – care s-a amânat pentru joi -, acceptând să se ducă în Senat “deși știa bine că va fi întrebat despre o hotărâre a instanței și va asista la o linșare a justiției”
Redăm integral comunicatul fostului ministru al Justiţiei:
“Ziua rușinii. Condamnatul Voiculescu a condus ieri, din spatele gratiilor, o țară. A vorbit și a acționat prin intermediul primilor 3 oameni în stat.
- Președintele Iohannis, primul om în stat, a dat ieri cea mai dură lovitură justiției, afirmând că o hotărâre judecătorească este “un banal motiv administrativ”. Președintele ne-a spus și că justiția se poate negocia, să se ajungă la “o soluție convenabilă” pentru condamnatul Voiculescu, căruia justiția îi cere înapoi banii și bunurile furate de la oameni.
Cum poate reprezenta președintele României și interesele statului român, și interesele unui condamnat care a furat statul, în același timp?
- Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, al doilea om în stat, a încălcat Constituția care prevede separarea justiției de politic, ca puteri ale statului, organizând o dezbatere și chemându-l la ordine pe prim-ministrul Cioloș. ANAF are de executat o hotărâre judecătorească definitivă. Senatul, adică politicul, nu poate să pună la îndoială o decizie a justiției și să ceară nerespectarea acesteia. Or, asta a făcut Tăriceanu. Pentru 3 ore, Senatul României a devenit studioul de emisie pentru televiziunea condamnatului Voiculescu, în numele unei pretinse încălcări a libertății de exprimare, pe care nu o amenința nimeni și nimic.
- Prim-ministrul Cioloș, al treilea om în stat, a acceptat să se ducă în Senat, deși știa bine că va fi întrebat despre o hotărâre a instanței și va asista la o linșare a justiției. Putea să refuze și să invoce respectarea separației puterilor în stat. Premierul Cioloș a condamnat modul în care ar fi acționat ANAF în acest caz, în loc să încurajeze ferm, fără ezitări și contradicții, aplicarea legii și a deciziilor instanțelor de către instituțiile subordonate. Astăzi, chiar un angajat al condamnatului Voiculescu a recunoscut că echipa ANAF a legitimat o singură persoană, cea care a primit notificările. Și atunci, ce este de condamnat în acest caz? Care este “descinderea în forță a ANAF“?
Efectele afirmațiilor și acțiunilor președintelui Iohannis și președintelui Senatului și ale contradicțiilor prim-ministrului Cioloș ar putea fi dezastruoase pentru statul de drept.
Astăzi, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, omul de casă al PSD, vorbește și el de o încălcare a dreptului de exprimare și va face o verificare, inclusiv la ANAF, după ce însuși președintele Iohannis a preluat minciuna angajaților condamnatului Voiculescu, că ar fi pusă în discuție libertatea de exprimare.
Sper însă că justiția va fi puternică și nu se va lăsa intimidată, că ANAF va începe să acționeze ferm pentru recuperarea prejudiciilor și a bunurilor confiscate în instanță.
Iar noi, ca cetățeni, avem un rol important.
Cât să mai acceptăm ca deputații să blocheze justiția, doar pentru a-i scăpa de răspundere pe politicienii anchetați penal, cum au făcut ieri cu Mădălin Voicu, cercetat penal pentru trafic de influență, fals în declarații și spălare de bani? Cât să mai acceptăm ca senatorii să ceară încălcarea legii, doar pentru a beneficia de imagine publică și protecție mediatică?
Politicienii care sunt acum în Parlament nu se luptă pentru statul de drept, ci împotriva lui.
Schimbarea clasei politice actuale prin vot rămâne singura opțiune pentru a scăpa de această rușine”.