Pensia specială medie a crescut cu 822 de lei, iar pensia contributivă, cu doar 6 lei, ăn primele 9 luni din acest an, acuză fostul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, deputat USR.
Iată acuzațiile lui Năsui, într-o postare pe Facebook:
„Privilegiul lor este povara noastră.
În primele 9 luni din 2022, pensionarii speciali au devenit tot mai bogați. Pensia specială medie a crescut cu 822 de lei, iar pensia medie a bunicilor noștri a crescut doar cu 6 lei.
Cifrele oficiale ne arată adevărata prioritate a sistemului de pensii publice. Un sistem creat de PSD-PNL în care pensia specială medie crește de 100 de ori mai mult decât pensia medie a românilor obișnuiți.
În campanie promiteau că desființează pensiile speciale. Acum au voturile să treacă orice lege vor, chiar și să schimbe constituția. Și totuși nu desființează pensiile speciale. De ce?
Pentru că însuși statul este condus de speciali. Acum e mai clar ca niciodată. Gândiți-vă că însuși prim-ministrul României are o pensie specială mai mare decât salariul.
Acum 5 ani am introdus, alături de Cristina Prună și de colegii din USR, primul proiect de desființare a pensiilor speciale. Proiectul a fost criticat, apoi comasat cu o altă inițiativă neconstituțională a PNL, votat în parlament, după care declarat neconstituțional.
Privilegiile acestea ne arată pentru ce plătim atâtea taxe și impozite.
Ca să fie clar, privilegiile sunt un cost pe care îl suportă contribuabilii prin toate taxele și impozitele pe care le plătesc. Taxe și impozite care au crescut recent și vor mai crește.
Privilegiul unora este povara altora.
Fiecare leu dat ca pensie specială trebuie luat prin taxe și impozite, sau împrumutat.
Cum se face că pentru a reduce impozitarea muncii nu sunt bani, dar pentru pensii speciale se găsesc întotdeauna?”.