Preledintele Nicușor Dan a dat un răspuns șocant, joi seara la Chișinău, când a fost întrebat de jurnaliști despre acuzația din ancheta Recorder că șefului SPP, Lucian Pahonțu, a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceauşescu și a participat la masacrul din 1989 și Mineriada din 13-15 iunie 1990.
Anchetă Recorder cu biografia ascunsă a generalului (r) Pahonțu, șeful SPP, menținut în funcție și de președintele Nicușor Dan
Șeful statului a negat că Pahonțu a comandat plutonul de Trupe de Securitate în noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989, la confruntările sângeroase cu revoluționarii care au ridicat o baricadă din mașini la Interm așa cu scriu procurorii militari în rechizitoriul din Dosarul Revoluției.
Mai mult, Nicușor Dan se declară .circumspect” că anchetatorii vor elucida „erprimarea manifestațiilor de la Revoluție, respectiv de la Mineriadă – fiecare dintre ele reprezintă o pată în istoria României”, deși chiar el a numit noii șefi ai Parchetelor, propuși de PSD.
Fără aviz de la CSM! Ministrul Radu Marinescu (PSD) ține morțiș să-i păstreze la „butoanele” justiției pe Florența și Voineag. Propunerile, înaintate președintelui Nicușor Dan
Nicușor Dan îi menține la „butoanele” justiției pe Florența și Voineag. Cristina Chiriac, noul procuror general. „Am acest mandat de la români; dacă greșesc, peste 4 ani sunt penalizat”
Iată declarațiile lui Nicușor Dan:
„Reprimarea manifestațiilor de la Revoluție, respectiv de la Mineriadă, fiecare dintre ele reprezintă o pată în istoria României. Este regretabil că Parchetele nu au elucidat până în momentul ăsta, și îmi doresc, dar sunt circumspect că vor reuși să o facă, trecând așa de mult timp de la acele evenimente. Ăsta e unui.
Doi: Orice persoană care a reprimat, participând la vreuna dintre aceste acțiuni de reprimare, din punct de vedere moral nu are ce să caute într-o funcție înaltă în statul român.
Trei: Domnul Pahonțu nu e în această situație”.
„O evaluare a Serviciului am făcut-o, cumva, cu propriile simțuri”
Despre faptul că a promis, în iunie 2025, imediat după ce a fost ales președinte, că va face o evaluare a șefului SPP, Nicușor Dan a spus că a avut treburi mai importante – timp de un an și două luni:
„O evaluare a Serviciului am făcut-o, cumva, cu propriile simțuri. Mi se pare că serviciul acesta funcționează. Din interacțiunea pe care am luat-o cu diverși ofițeri, în diferite situații, care se ocupă în special de paza mea, mi se pare că e un serviciu profesionist. Și reacțiile serviciilor externe, cu care tangențial m-am intersectat, sunt în aceeași direcție.
O evaluare managerială n-am făcut special pentru domnul Pahonțu, pentru că sunt multe, multe, multe alte restanțe mult mai importante: o strategie economică pe care nu o avem, alegerile anulate.
Nu știu care e scandalul. Eu am văzut un articol de presă care are un titlu care nu este justificat de conținut. Deci nu văd care e scandalul”.
Jurnaliștii Recorder citează din Dosarul Revoluției instrumentat de procurorii Parchetului Militar
Potrivit investigaţiei Recorder, Pahonţu a făcut parte din trupele de represiune ale lui Ceauşescu și a participat la masacrul din 1989 și la Mineriada din 13-15 iunie 1990.
A fost ofiţer în Trupele de Securitate între 1987 şi 1990, la UM 0305 Băneasa, structură care se afla în subordinea Departamentului Securităţii Statului.
El și-a început cariera militară din postura de nepot al unuia dintre cei mai puternici oameni în stat în ultimul deceniu al dictaturii ceaușiste: Vasile Milea, șef al Marelui Stat Major al Armatei (1980-1985) și ministru al Apărării Naționale (1985-1989)
„Unitatea Militară 0305, din care făcea parte Lucian Pahonțu, a fost în stare de alarmă încă de pe 17 decembrie 1989, când a început revoluția de la Timișoara. Lucrurile s-au precipitat și la București începând cu 21 decembrie, când mitingul de susținere organizat de Nicolae Ceaușescu în fața Comitetului Central a scăpat de sub control și s-a transformat, pe parcursul zilei, într-o mișcare de contestare a regimului.
Toate forțele militare din București și din împrejurimi au fost mobilizate pentru a-l apăra pe dictator și pentru a-i dispersa pe manifestanții din centrul Capitalei. În ultimul rechizitoriu din Dosarul Revoluției se arată că, imediat după miting, „au fost organizate primele dispozitive de represiune alcătuite din forţe ale Ministerului de Interne, Trupelor de Securitate şi ale Ministerului Apărării Naţionale”, scrie Recorder.
„Printre imaginile filmate în acea după-amiază se regăsesc și secvențe în care manifestanții se ciocnesc cu forțele de ordine chiar la intersecția dintre Ion Câmpineanu și Nicolae Bălcescu. După lăsarea serii, în dispozitivul de la intersecția celor două străzi a ajuns și plutonul de Trupe de Securitate comandat de locotenentul Lucian Pahonțu. (…) Chiar în această zonă au avut loc, în noaptea de 21 spre 22 decembrie, confruntări sângeroase între revoluționari și forțele de represiune. Manifestanții au ridicat o baricadă din mașini aflate în zonă și obiecte de mobilier de la câteva restaurante, în timp ce Armata și unitățile Ministerului de Interne au mobilizat efective impresionante: tancuri, transportoare blindate și sute de militari echipați ca pentru război”.
Continuarea, în ancheta Recorder.








