Președintele Nicușor Dan a dat un răspuns scurt, întrebat despre situația vicepremierului Dragoş Anastasiu, care, în calitate de om de afaceri, a fost martor în dosarul de corupţie al fostei inspectoare ANAF Angela Burlacu, şi ar fi recunoscut că a semnat un contract fictiv prin care s-au mascat plăţi de mită către aceasta.
„E o problemă mare, e o problemă mare. Atât”, a spus șeful statului, aflat în vizită de lucru în Austria.
Nicușor Dan a precizat că nu a discutat pe acest subiect cu premierul Ilie Bolojan.
Vicepremierul Anastasiu insistă că nu fost denunțător, ci a dat doar o declarație de martor: „Cer DNA o copie a presupusului denunț pe care l-aș fi făcut”
Dragoș Anastasiu vine pe filieră PNL, iar înainte de a fi numit vicepremier, el a fost consilierul prezidențialal lui Bolojan, în perioada în care acesta din urmă a deținut funcția de președinte interimar al României, după demisia lui Klaus Iohannis.
Ulterior, pentru o scurtă perioadă, Anastasiu a fost și consilierul președintelui Nicușor Dan, în timpul negocierilor pentru formarea Guvernului Bolojan.








