Președintele Nicușor Dan le-a dat asigurări, miercuri, cadrelor militare și angajaților MAI, SRI, SIE, STS și SPP care îndeplinesc condițiile de pensionare vor beneficia de prevederile legii actuale, la fel ca în cazul magistraților.
„Există o îngrijorare în rândul cadrelor militare și al oamenilor din Ministerul de Interne și Servicii că ce s-a întâmplat cu pensiile magistraților se va întâmpla și în aceste zone. Da, este o discuție care va începe la un moment dat. Însă, ceea ce vreau să transmit este că, așa cum pentru magistrați este expres că cei care îndeplinesc condițiile de pensionare în momentul noii legi vor beneficia de aceste condiții de pensionare mai departe, adică în momentul în care se vor pensiona, dacă aleg să rămână în sistem, vor beneficia de condițiile de la momentul acesta și nu de la momentul viitor în care se vor pensiona, există acord politic pe toate palierele pentru ca același lucru să se întâmple în Apărare, Interne, Servicii”, a spus președintele, într-o conferință de presă la Cotroceni.
„Nu este un motiv ca oamenii să se pensioneze pentru că, din păcate, din cauza incertitudinii, vorbesc acum doar de zona de magistrați, din cauza incertitudinii pe ce urma să fie în sistemul de justiție multă lume s-a pensionat de teama că mai târziu nu va avea aceleași condiții de pensionare. Deci vreau să fac anunțul ăsta foarte clar pentru ca oamenii să aibă o previzibilitate pe ce se va întâmpla cu viitorul lor profesional”, a adăugat șeful statului.
Reacția lui Nicușor Dan vine după ce deputatul USR Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, a cerut din nou, miercuri, tăierea tuturor pensiilor speciale.
„Dacă scopul este să taie pensii speciale, Guvernul Bolojan ar trebui să încerce să le taie pe toate. Altfel, nu face decât să-și submineze propriile scopuri declarate”, a scris pe Facebook Năsui.

Anterior, Claudiu Năsui a arătat cât a plătit Guvernul Bolojan, din taxele și impozitele românilor, pentru pensiile specialilor, în luna septembrie.
Iată și întreaga postare de miercuri:
„Pensiile speciale totale au crescut de la 6.3 miliarde de lei în 2016 la 17 miliarde în 2024 (~1% din PIB).








