Președintele Nicușor Dan estimează că țara noastră va adera la OCDE în 2026, după ce peste jumătate din evaluările tehnice au fost încheiate „cu succes” iar autoritățile vor menține acest ritm.
„Procesul de aderare al României progresează foarte bine: peste jumătate din evaluările tehnice au fost deja încheiate cu succes. Dacă menținem acest ritm, România va adera la OCDE anul viitor”, a transmis pe Facebook șeful statului.
Secretarul general al OCDE, Mathias Cormann, se află luni în România și s-a întâlnit, luni dimineață, cu președintele Nicușor Dan, iar ulterior a mers la Palatul Victoria. Premierul Ilie Bolojan și Mathias Cormann au avut o întrevedere și au participat la reuniunea Comitetului național pentru aderarea României la OCDE.
Oficialul OCDE s-a întâlnit apoi și cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, și cu președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu.








