Exim Bank

Borsec

Dedeman

 

Cotnari

ComputerLand

Arctic

Dacia

JUSTIȚIE: DNA cere Camerei Deputaților ridicarea imunității lui Bănicioiu / El este acuzat de luare de mită în formă continuată

Breaking News:
 

Orban acuză Parlamentul că i-a blocat concursurile de „aducere de sânge proaspăt în administraţie”

Premierul Ludovic Orban a acuzat, joi, Parlamentul că i-a blocat, prin Legea 55/2020, organizarea de concursuri pentru ocuparea posturilor în sectorul public, astfel încât se împiedică „orice fel de posibilitate de a putea aduce sânge proaspăt în administraţie”.

„Capacitatea de implementare a proiectelor trebuie să fie într-o evoluţie permanentă, aducerea de competenţe în structurile care se ocupă de implementarea proiectelor în sectorul public pe diferite paliere este într-un proces continuu, dar cum să aducem oameni noi, de exemplu, în condiţiile în care Legea 55 adoptată de Parlament a interzis orice fel de concurs în sectorul public”, a afirmat Orban, la videoconferinţa “RoInvest”.

„Nu întâmplător m-am referit la Programul Operaţional de Creştere a Capacităţii administrative. Noi am venit cam târziu, el deja a fost gândit şi diferitele proiecte din cadrul programului de creştere a capacităţii administrative au fost deja semnate, sunt în derulare şi nu au existat nişte criterii de evaluare expost sau gândire legată de nevoile de creştere a anumitor cunoştinţe, capacităţi, abilităţi în domenii care sunt necesare în perioada ca va veni. Adică nu e adaptat programul pentru nevoile perioadei care va urma. Evident că vom suplini. Deocamdată e interzisă angajarea în sectorul public, organizarea de concursuri, inclusiv concursuri pentru funcţii publice pentru angajaţi care sunt în administraţie, prin Legea 55, dată pe perioada stării de alertă. Cât e stare de alertă, Parlamentul a considerat că trebuie să ne închidă orice fel de posibilitate de a putea aduce sânge proaspăt în administraţie”, a adăugat premierul.

6 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv