Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

POLITICĂ: Ciolacu îi transmite din Qatar lui Cîrstoiu: „Să răspundă la toate acuzațiile. Eu nu i-am cerut lămuriri, dânsul trebuie să se explice bucureștenilor” /JUSTIȚIE: Fost director alTermocentralei Rovinari, trimis în judecată pentru luare de mită / ANM: Vreme ploioasă, temperaturile scad brusc cu până la 15 grade / 

Breaking News:

Orban: Votul pentru noul Avocat al Poporului, amânat până după decizia CCR pe revocarea lui Weber

Birourilor permanente reunite ale Parlamentului au amânat, joi, data votului pentru noul Avocat al Poporului, Fabian Gyula, stabilită inițial pentru luni.

Motivul: revocarea Renatei Weber din această funcție a fost atacată la CCR de către PSD, iar curtea a stabilit să pronunțe o decizie marți, pe 29 iunie.

„Deşi iniţial era prevăzut să facem plenul luni pentru numirea Avocatului Poporului, pentru că am văzut că este programată decizia Curţii Constituţionale pentru data de 29 iunie, am decis să facem săptămâna viitoare, la o dată ulterioară pronunţării Curţii Constituţionale pe sesizarea formulată de PSD”, a anunțat, joi, preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.

Întrebat ce va face dacă CCR va amâna decizia, Orban a răspuns că într-o şedinţă a Coaliţiei se va analiza soluţia care trebuie adoptată.

Comisiile juridice ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au dat deja, miercuri, cu majoritate de voturi, aviz favorabil pentru ca Fabian Gyula să ocupe funcţia de Avocatul Poporului.

Fabian Gyula

Pensionar de lux: După ce a cumulat două salarii din bani publici, va cumula și leafa de Avocat al Poporului

Fabian Gyula este singurul care şi-a depus candidatura, fiind propus de UDMR și susținut de PNL și USR PLUS.

Proaspăt pensionar special la 49 de ani, din funcția de procuror, el cumulează din bani publici pensia uriașă de peste 10.000 de lei/lună cu salariul de conferenţiar universitar la Facultatea de Drept a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.

De altfel, el a cumulat timp de 22 de ani salariul de procuror cu cel de conferențiar universitar – în prezent de 6.580 lei/lună, conform Legii 153/2017.

Cu o zi înainte, Fabian a declarat la audierea sa în Comisiile juridice ale Parlamentului, unde a fost validat cu majoritatea voturilor (UDMR, PNL și USR PLUS), că este absolvent de studii juridice, că timp de 25 de ani a fost procuror, iar de 22 de ani este cadru didactic în învăţământul superior.

Dacă va fi numit Avocat al POoporului, el va cumula din bani publici și salariul uriaș al Avocatului Poporului, de 21.840 de lei lei/lună.

„M-am pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani”, a spus Fabian Gyula, joi, la Palatul Parlamentului.

El a admis că pensia sa, de peste 10.000 de lei/lună, este una „mare, raportat la pensia medie”. 

Întrebat dacă 49 de ani este o vârstă potrivită pentru pensionare, Fabian a spus: „Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da”.

În plus, „magistraţii au şi o serie de incompatibilităţi şi restricţii”.

Se dă victimă: „Mi-a spus – să aveţi grijă de copilaşii dvs.”

Fabian Gyula s-a victimizat, relatând un episod din activitatea sa de procuror:

„Am lucrat 24 de ani fără să ocup funcţii de conducere, abia după acea am avut funcţii de conducere. La un moment dat am stat 15 ani pe acelaşi scaun, practic soluţionând acea ciclicitate de dosare care nu erau simple. Mă ocupam şi de cooperare internaţională. Obişnuiesc să spun o întâmplare din această activitate după care să apreciaţi cât de grea este activitatea de magistrat. Lucram la Parchetul tribunalului când într-o noapte, pe la 4,00, am ajuns acasă şi mă sună pe telefonul fix şeful arestului. Atât mi-a spus: „Să ştiţi că cel pe care l-aţi audiat timp de două ore şi jumătate în cursul acestei nopţi, la verificările efectuate de medicul de la arest s-a dovedit a fi purtător de TBC activ”. A închis discuţia, mi-a zis „să aveţi grijă de copilaşii dvs.”. Aceasta este activitatea de magistrat”.

Proaspăt pensionar de lux, Fabian Gyula – propus de UDMR pentru Avocatul Poporului – se dă victimă: Mi-a spus „să aveţi grijă de copilaşii dvs.”

Unic candidat pentru conducerea Avocatului Poporului , el a afirmat că jurisprudenţa Curţii Constituţionale este „clară în favoarea magistraţilor” în privinţa pensiilor acestora.

118 Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv