Membrii Guvernului au discutat joi, în primă lectură, proiectul Ordonanței de Urgență (OUG) prin care se suspendă investițiile din PNRR care nu au ordin de începere a lucrărilor și nu mai sunt finanțate, în urma renegocierii acestuia cu membrii Comisiei Europene.
În briefingul de la finalul ședinței de Guvern, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a detaliat:
„Trebuie să fim foarte sinceri și să ne uităm și la cifre. Pe un PNRR care avea o valoare totală de 28,5 miliarde de euro s-au pus contracte de finanțare de 47,4 miliarde de euro. Cumva, prin acest mecanism de fracționare și supracontractare, România a încercat să acopere foarte, foarte multe proiecte benefice pentru dezvoltarea țării, dar cumva peste capacitatea, posibilitățile de finanțare pe care România le-a avut. Ia să ne gândim practic: vrem să pregătim o masă de prânz și ne apucăm să gătim în același timp 10 feluri de mâncare și nu terminăm niciunul și problema este că rămânem nemâncați. În situația pe care noi o avem astăzi, am încheiat aceste contracte de finanțare pentru foarte, foarte multe proiecte și în acest moment avem o problemă că mai avem doar un an de zile pentru a stabili care sunt proiectele pe care vrem să ne concentrăm și să luăm banii, resursele financiare pentru ele.
Ordonanța de urgență spune că se va renunța la proiectele pentru care încă nu există ordin de începere a lucrărilor, acestea ‘vor fi suspendate’, pentru ca resursele să se concentreze pe proiectele mai avansate.

Proiectele care sunt între 0% și 30% ca progres fizic, aceste proiecte, evident, sunt într-un stadiu incipient care aduce riscuri majore ca ele să mai poată fi finalizate și avem și problema aceasta de constrângeri bugetare. Aceste proiecte ar urma să fie suspendate, deci asta înseamnă că nu se renunță la ele, dar se suspendă pentru că acum ne concentrăm pe cele care sunt la un stadiu mai avansat de implementare și pentru care trebuie să vedem cum alocăm banii puțini pe care îi avem în 2025 și 2026. În sfârșit, proiectele care sunt peste 30%, deci deja cu șantiere, cu lucrări avansate, pe aceste proiecte le vom finaliza și ele devin prioritare pentru găsirea surselor alternative de finanțare și în general să putem să securizăm implementarea lor de succes.
Îîn acest fel, se face ordine pentru ca resursele să fie concentrate pe ceea ce este fezabil să se facă într-un an de zile, astfel încât să se poată, ‘în aceste constrângeri bugetare pe care le avem’ să fie finalizate proiectele.
Nu este nimic altceva decât un lucru care să ne permită în sfârșit să vedem rezultate concrete ale acestor investiții, urmând ca celelalte studii de fezabilitate sau proiecte tehnice pentru cele pentru care n-au început lucrări, sau proiecte care sunt într-un stadiu incipient, să poată să fie poate ulterior continuate pe alte surse de finanțare – coeziune și evident fazare pentru programarea viitoare pe fonduri europene. Deci nu se pune problema că ele vor fi complet abandonate, ci doar faptul că în constrângerile pe care le avem acum este important să ne facem ordine și să ne concentrăm pe cele care se pot implementa imediat”.

Cseke: Nu vor mai primi finanțare prin PNRR 773 de contracte de la Ministerul Dezvoltării
La rândul său, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, s-a referit la programele prin PNRR pe care le derulează instituția pe care o conduce:
„La Ministerul Dezvoltării, care gestionează cele mai multe contracte de investiții pe PNRR, sunt astăzi 6.055 de contracte. Din aceste 6.055 de contracte, 5.282 de contracte, reprezentând 87% din totalul investițiilor pe PNRR, pe Ministerul Dezvoltării, sunt deja începute, sunt pe șantier antreprenorii, se lucrează în aceste 5.282 de contracte, obiectivele de investiții se construiesc, se reabilitează. Toate aceste investiții, 5.282, merg mai departe, au finanțare în continuare în PNRR.
Nu vor mai primi finanțare prin PNRR 773 de contracte, care reprezintă 13% din acest portofoliu de la Ministerul Dezvoltării, în care nu s-a început investiția, nu s-a decontat niciun euro pe partea de construcții.
Ele nu vor mai fi finanțate, având în vedere perioada rămasă, care este de un an de zile, și procedurile de achiziție publică în multe cazuri care trebuie derulate. Deci, pur și simplu, fizic, nu mai este timp ca aceste investiții să fie finalizate. Și atunci, pentru a nu crea presiune pe bugetul de stat, indiferent că vorbim de buget de stat sau eventual buget local ulterior a fi preluate pe buget local aceste investiții, care nu au nicio șansă de realizare până în august, sfârșitul lui august 2026, aceste investiții vor fi propuse a nu fi continuate, respectiv a nu fi începută, practic, fizic lucrarea”.








