Cristian Popescu-Piedone a fost numit de premierul Marcel Ciolacu în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), drept premiu de consolare pentru că acesta a ratat postul de senator pe lista PSD Giurgiu.
Ciolacu a semnat decizia de numire vineri după-amiază și a trimis documentul la publicare în Monitorul Oficial seara târziu, în speranța că, până luni când va da ochi cu jurnaliștii, aceștia vor uita să-l mai întrebe despre condamnarea acestuia la închisoare și, mai ales, despre conflictul de interese de care îl acuză pe Piedone Agenția Națională de Integritate.
ANI: Piedone, în conflict de interese; și-a numit ginerele în Comisia pentru vânzarea spaţiilor comerciale
Deloc impresionat de raportul ANI, Piedone adat în judecată instituția și s-a lansat în campanie electorală, împreună cu fiul său – evident, pentrufuncții de primar diferite.
Piedone dă în judecată ANI și candidează la Primăria Capitalei, iar fiul său (deputat) – la Sectorul 5
El a candidat și la alegerile locale, pentru funcția de primar general al Capitalei, dar demersul a fost mai mult ca să o încurce pe Gabriela Firea, care a și pierdut în fața lui Nicușor Dan.
Piedone a ratat ocuparea fotoliului de edil al Capitalei, însăfiul său a fost ales primar al Sectorului 5, în locul tatălui său.
Imediat după alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024, când a pierdut la redistribuire postul de senator, Piedone a revenit în partidul fondat de Dan Voiculescu, PUSL, pe funcția de președinte executiv.
Piedone a exclus o candidatură la prezidențiale, spunând într-un filmuleț postat pe Facebook, pe 5 februarie, într-o conversație cu un comerciant: „N-am înnebunit! Acolo, fiecare om în viață trebuie să-și vadă de lungul nasului!”.
Din partea PUSL va candida pentru funcția supremă în stat Lavinia Șandru, fosta soție a lui Darius Vâlcov, aflat în închisoare pentru fapte de corupție, după ce a fugit din țară și a fost extrădat din Italia.