UPDATE ora 11.13: Vîlceanu a fost validat cu 47 de voturi și 1 împotrivă – al lui Orban.
Biroul Politic Naţional (BPN) al PNL se întrunește, miercuri, pentru a valida propunerea premierului Florin Cîțu ca fostul PSD-ist Dan Vîlceanu să fie ministru al Finanţelor.
Amintim că Florin Cîțu l-a demis, în urmă cu o lună și jumătate, pe Alexandru Nazare, care a condus 6 luni Ministerul Finanțelor Publice.
Liderul PNL, Ludovic Orban, nu este de acord cu Dan Vîlceanu și a încercat să blocheze întrunirea ședinței BPN.
Numai că 42 de membri ai BPN care îl susţin pe Florin Cîțu pentru şefia PNL au decis marți seară, la Vila Lac, convocarea ședinței.
„Mâine, pentru că suntem responsabili, am convocat un BPN pentru a numi ministrul Finanţelor Publice. Trebuie să ne concentrăm pe guvernare, urmează rectificarea bugetară, alocări de resurse importante în economie, aşa cum am obişnuit, eficient. Şi, bineînţeles, am discutat strategia pentru perioada următoare, pentru că intrăm în linie dreaptă pentru congresul din 25 septembrie. Cam aceasta a fost discuţia în această seară şi temele dezbătute”, a declarat Cîţu, la finalul întâlnirii.
Întrebat despre faptul că însuși preşedintele PNL, Ludovic Orban, reproşează că a fost convocată „din scurt” această şedinţă a BPN şi că a aflat „dintr-un sms” despre reuniune, premierul a replicat:
„Vă asigur că toate procedurile au fost respectate, nu a fost doar un sms, a fost şi discuţia pe care am avut-o cu domnul preşedinte, şi la telefon şi faţă în faţă, despre acest BPN, nu e chiar din scurt, a fost discuţia ieri, BPN este mâine, deci cred că două zile sunt de ajuns”.
Chestionat dacă există majoritatea necesară pentru desfăşurarea reuniunii BPN, cîțu a spus: „Mâine avem un BPN, convocat de această echipă şi mâine vom demonstra că avem majoritatea necesară”.
Cine este Dan Vîlceanu
Dan Vîlceanu, fiu de PSD-ist cu state vechi care a fost și prefect al județului Gorj, și-a început cariera politică, evident, la social-democrați. Și nu oricum, ci direct pe funcția de lider al filialei Tineretului Social-Democrat (TSD) Gorj, pe care a condus-o în perioada 2006-2009.
Dar cum PSD a pierdut alegerile în 2008, Vîlceanu a sărit rapid în „barca” PDL, aflată la putere. A devenit secretar executiv al PDL Gorj, între 2011 și 2012 și apoi prim-vicepreședinte al filialei, între 2012 și 2013, când a fost ales președintele ei.
După fuziunea cu PNL, în 2015, Vîlceanu a ajuns copreședinte și apoi președinte al PNL Gorj – funcție pe care o deține și în prezent.
Între 2012 și 2016, Vîlceanu a fost și consilier județean la CJ Gorj, ales pe listă.
Apoi, a intrat în Parlament, tot pe listele PNL, fiind deputat în două mandate (2016-2020, 2020 – prezent).
Vîlceanu este considerat a fi mâna dreaptă a lui Florin Cîțu, dar tot pe filiera Alina Gorghiu.