PNL a votat miercuri în Senat – for decizional – amendamentul PSD la Legea ANI, chiar dacă l-a atacat la Curtea Constituțională (CCR). Astfel, liderul USR Dominic Fritz, aflat în alianță cu premierul interimar Ilie Bolojan, își va pierde mandatul de primar al Timișoarei, deoarece legea se va aplica retroactiv.
Proiectul de lege a fost pus în acord cu decizia CCR, care a stabilit că prevederea privind aplicarea retroactivă a pedepsei pentru conflictul de interese sau incompatibilitate nu încalcă, de fapt Constituția, care interzice retroactivitatea.
Motivarea CCR – cu opinia separată a 3 judecători – în cazul „amendamentului Fritz” depus de PSD la Legea ANI, cu aplicare retroactivă
Averea, tot la secret. Fișe de interese finaciare
Legea, adoptată cu 106 voturi „pentru” și 19 voturi „contra” în Senat, prevede acum, după decizia Curții Constituționale de eliminare a caracterului public al unor informații din declarațiile de avere, fișe de interese finaciare – care vor cuprinde doar valoarea cumulată a bunurilor.
Actul normativ merge la promulgare la președintele Nicușor Dan.
Bolojan promite USR că legea va fi corectată – dar nu spune cu ce voturi
Liderul PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, care a lipsit de la vot – el fiind și senator -, promite USR că legea va fi corectată – dar nu spune cu ce voturi.
Iată ce a transmis pe Facebook Bolojan:
„Votul în privința legii ANI a fost unul greu pentru PNL, pentru că o prevedere care schimbă regulile în timpul jocului este profund imorală și incorectă, indiferent prin ce artificii juridice ar fi explicată.
Dar, pentru premierul României și pentru PNL, partidul cu o răspundere majoră în guvernare, miza unei decizii se raportează în primul rând la România, iar principiul suprem este apărarea interesului țării. Iar în acest moment interesul țării de a îndeplini jaloanele până la sfârșitul acestei luni, inclusiv legea ANI și cea a salarizării, este superior oricărei alte discuții.
Pe de o parte, vorbim despre fondurile europene pe care România nu trebuie să le piardă, iar, pe de altă parte, vorbim despre credibilitatea României că își respectă angajamentele asumate.
Lipsa acestor fonduri europene ar avea implicații asupra bugetului țării, investițiile fiind finanțate într-o proporție importantă din acești bani. În plus, ar crește major riscul ca România să fie depunctată sever la capitolul rating de țară, cu consecințe grave asupra nivelului de trai al tuturor românilor.
PNL va susține, prin toate acțiunile necesare, corectarea ei. Vom fi alături de USR în acest demers moral, nu pentru un om, ci pentru a reinstaura reguli corecte. Pentru a completa jaloanele PNRR, mai trebuie adoptată legea salarizării, cu o miză la fel de mare.”









