Borsec

Dedeman

 

ComputerLand

Arctic

Dacia

ACTUALITATE: Air Schengen, din 31 martie / ACTUALITATE: România trece la ora de vară, de duminică / 

Breaking News:
Mișcare rapidă a șefului statului, într-o zi de sâmbătă: a dat undă verde legii privind internarea obligatorie în spital pentru 48 de ore a personelor asimptomatice. Actul normativ intră în vigoare miercuri

Președintele Iohannis a promulgat Legea carantinării și izolării. Nimeni nu a contestat-o la CCR

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, sâmbătă, Legea carantinării și izolării, în a doua zi de la adoptare în Senat și după ce niciun partid sau ONG de apărare a drepturilor omului nu a contestat-o la Curtea Constituțională a României (CCR).

Legea a fost publicată, după câteva ore, în Monitorul Oficial și va intra în vigoare marți, 21 iulie.

Potrivit articolului 8 al actului normativ, „izolarea se instituie, cu acordul persoanelor supuse examinării, iar în lipsa acestui acord atunci când medicul constată riscul de transmitere a unei boli infectocontagioase cu risc iminent de transmitere comunitară – într-o unitate sanitară sau după caz într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare stabilite, în scopul efectuării examinărilor clinice paraclinice şi a evaluărilor biologice, până la primirea rezultatelor acestora, dar nu mai mult de 48 de ore”.

Vot final în Senat: Asimptomaticii rămân obligatoriu 48 de ore în spital; vor fi „eliberați” prin decizia DSP

”(4) Cel mai târziu la expirarea termenului de 48 de ore, pe baza examinărilor clinice şi paraclinice şi dacă se menţine riscul transmiterii bolii infectocontagioase cu risc de transmitere comunitară, medicul recomandă prelungirea măsurii izolării într-o unitate sanitară sau într-o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare sau, după caz, la domiciliul persoanei sau la locația declarată de aceasta”. (Vezi document la finalul articolului)

Contestarea în instanță a anulării deciziei DSP de izolare

Izolarea la domiciliu sau la locaţia declarată se instituie dacă riscul contaminării altor persoane este redus. Dacă persoanele refuză măsura izolării, medicul informează DSP care, în termen de cel mult 2 ore, va emite decizia prin care confirmă sau infirmă măsura, iar persoana în cauză o poate contesta la instanţă.

Până la hotărârea primei instanţe de anulare, persoana în cauză nu poate părăsi locaţia unde se află izolată, fără încuviinţarea medicului şi DSP.

8K Shares
Se citește acum ...
-- publicitate --
video - emisiuni tv